Campionatul Mondial din 2022, boicotat? Șase țări ar fi trimis o scrisoare către FIFA prin care solicită retragerea dreptului de organizare al competiției pentru Qatar

Șase țări arabe ar fi trimis o scrisoare-protest către FIFA prin care cer forului mondial să retragă Qatarului dreptul de a organiza Campionatul Mondial din 2022. În ultima perioadă, micul stat a fost catalogat drept ‘finanțator al terorismului’.

Potrivit publicației elvețiene The Local, Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt sunt cele șase state care au semnat scrisoarea trimisă către FIFA. Cele șase țări susțin că sunt îndreptăție să ceară acest lucru, iar regulamentul ar permite retragerea dreptului de organizare al Campionatului Mondial. Articolul 85 din Codul FIFA prevede că unei țări îi poate fi retras dreptul de a organiza cea mai importantă competiție din lume în cazuri excepționale.

Jurnaliștii agenției de presă Reuters susțin că nu au văzut documentul trimis către FIFA sau măcar o copie a acestuia, iar forul mondial susține că președintele Gianni Infantino nu a primit o astfel de solicitare.

„Președintele FIFA nu a primit niciodată un astfel de document astfel că nu poate face comentarii pe marginea acestui subiect”, a declarat purtătorul de cuvânt al FIFA pentru Reuters.

Publicat: 16 07. 2017, 10:49
Actualizat: 16 07. 2017, 10:50