BREAKING NEWS | Ciprian Tătărușanu, aproape de un transfer la AC Milan. Pe ce perioadă urmează să semneze

Gianluca Di Marzio, celebrul jurnalist din Italia, a anunțat că Ciprian Tătărușanu semnează cu AC Milan.

Conform jurnalistului Sky Sports Italia, Ciprian Tătărușanu este aproape să dea lovitura carierei în această perioadă de mercato. Goalkeeperul român în vârstă de 34 de ani urmează să ajungă la AC Milan, acolo unde va fi rezerva lui Donnarumma.

Ciprian Tătărușanu este aproape de un transfer la AC Milan

Internaționalul român care se află sub contract cu Lyon va ajunge în Italia, iar în cursul zilei de joi va efectua vizita medicală pentru gruparea din Serie A. Dacă rezultatele vor fi bune, atunci Ciprian Tătărușanu va semna un contract valabil pe trei sezoane și va deveni al treilea român care joacă pentru AC Milan, după Florin Răducioiu și Cosmin Contra.

Cel care a insistat ca Ciprian Tătărușanu să ajungă la AC Milan a fost Stefano Pioli cel care l-a antrenat pe internaționalul român și în perioada în care acesta se afla sub contract cu Fiorentina. Ciprian Tătărușanu ar urma să revină în Serie A  după o pauză de trei ani. Acesta a mai jucat în Italia în perioada 2014-2017, la Fiorentina, acolo unde a bifat 101 prezențe și a încasat 119 goluri.

Donnarumma vrea să plece de la AC Milan

Conform sursei citate mai sus, Ciprian Tătărușanu a acceptat să fie rezerva lui Gianluigi Donnarumma, dar goalkeeperul român ar putea să apere poarta lui AC Milan în scurt timp. Italianul în vârstă de 21 de ani mai are doar 10 luni de contract cu gruparea din Serie A și nu este tentat să semneze prelungirea, chiar dacă oficialii lui AC Milan insistă pentru acest lucru.

Gianluigi Donnarumma este la mare căutare în rândul cluburilor mari din Europa, iar șansele ca Ciprian Tătărușanu să devină titular în poarta fostei campioane a Europei sunt mari.

  • 1,2 milioane de euro este cota lui Ciprian Tătărușanu, conform transfermarkt.com
Publicat: 09 09. 2020, 13:23
Actualizat: 09 09. 2020, 14:23