Borja Mayoral pleacă până la urmă de la Real Madrid la AS Roma!

Borja Mayoral pleacă la AS Roma
Vezi galeria foto - 4 poze

Atacantul Borja Mayoral s-a decis până la urmă să părăsească Real Madrid și să plece să joace pentru AS Roma.

Vârful spaniol va face obiectul unei operațiuni complicate, care a fost finalizată în cursul zilei de joi.

Bora Mayoral va fi împrumutat de Real Madrid la Roma pentru două sezoane. Ce clauză vor avea italienii

Mutarea atacantului spaniol Borja Mayoral la Roma este rezultatul unei tranzacții complexe, care presupune mai multe faze.

Mayoral nu va fi cedat definitiv imediat clubului italian. El va fi împrumutat de Real Madrid pentru două sezoane și poate fi cumpărat astfel: după primul sezon, pentru 15 milioane de euro, iar după al doilea sezon, pentru 20 de milioane de euro.

Spaniolul a semnat prelungirea până în 2023 a contractului scadent în 2021 cu Real Madrid, ceea ce înseamnă că dacă Roma nu îl va achiziționa pe atacant la finalul celor două sezoane, el va reveni pe Santiago Bernabeu, cu care va mai avea un an de contract. De asemenea cei Los Blancos au păstrat o clauză de refuz la transfer.

Aceasta poate fi activată dacă Roma vrea să accepte o ofertă pentru Mayoral din partea unei alte echipe, după ce îl va cumpăra de la Real, italienii fiind obligați să îi anunțe pe spanioli, care vor avea 48 de ore pentru a oferi aceeași sumă de bani pentru atacant.

Borja Mayoral își manifestase recent dorința de a rămâne la Madrid pentru a lupta pentru un loc de titular în echipa lui Zidane, dar s-a răzgândit după ce a văzut că Jovic, pentru care Perez nu a putut găsi o echipă la care să îl cedeze, a început titular două meciuri consecutive.

Publicat: 01 10. 2020, 23:40