„Bestia” Erling Haaland, revenire de senzație în tricoul Borussiei Dortmund: „O mașină de goluri!” Gestul superb pe care l-a făcut la final: „E cel mai tare video!”

firo: 16.10.2021, soccer ball, 1st Bundesliga, season 2021/2022, BVB, Borussia Dortmund - FSV FSV FSV Mainz 05 3: 1 Erling Haaland, jubilation, cheers, half figure, given away, his, jersey,Image: 638243117, License: Rights-managed, Restrictions: GERMANY OUT, Model Release: no, Credit line: Profimedia

Erling Haaland s-a întors! Revenit în tricoul Borussiei Dortmund, norvegianul a reușit dubla cu Mainz, iar fosta campioană a Germaniei s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-1.

Titular în fața a aproape 70.000 de spectatori, Haaland și-a început show-ul în minutul 54, după ce a înscris dintr-un penalty scos de el. Apoi, Erling a lămurit lucrurile în prelungiri și a înscris pe contraatac, iar la final a sărbătorit alături de un suporter din galerie, care a ajuns pe teren.

De menționat și că Marco Rose a devenit sâmbătă primul antrenor din istoria Borussiei Dortmund care câștigă primele cinci meciuri de pe teren propriu.

Erling Haaland, de neoprit! Revenire de senzație și dublă pentru Dortmund

Erling Haaland a urmat un program de refacere în Spania și s-a antrenat separat, cu un preparator fizic, în apropierea cantonamentului echipei naționale de tineret a României.

Norvegianul s-a pregătit exemplar, așa cum au remarcat și jucătorii României U21, dovadă felul în care Haaland a evoluat în partida cu Mainz, din Bundesliga.

„O mașină de goluri!” Aceasta a fost concluzia trasă de cei de la Squawka, după un nou meci excelent făcut de atacantul dorit de aproape toate forțele din Europa.

Cifrele lui Haaland i-ar face invidioși chiar și pe Ronaldo și Messi. Erling a marcat în fiecare dintre cele opt meciuri disputate pentru Dortmund și naționala Norvegiei, demonstrând că este cel mai în formă atacant din Europa.

La final, unul dintre suporteri a pătruns pe gazon și a sărbătorit alături chiar de idolul său. Haaland i-a dăruit acestuia tricoul, iar momentul a devenit viral pe rețelele de socializare, mulți considerând că e cel mai tare moment al sezonului.

Cu 22 de goluri înscrise, Dortmund este deocamdată lider în Bundesliga, dar poate fi depășită de rivala Bayern, în cazul în care campioana Germaniei câștigă derby-ul cu Leverkusen.

Cu șase puncte acumulate în Liga Campionilor, Dortmund se pregătește acum de duelul cu Ajax, din Olanda.

Publicat: 16 10. 2021, 19:57
Actualizat: 19 10. 2021, 20:08