Balonul de Aur, „aranjat” pentru Messi?** Vezi ce dovadă au găsit ibericii

Spaniolii sunt revoltați după ce Messi a fost premiat din nou cu
Balonul de Aur. Ibericii nu-i contestă valoarea argentinianului,
însă sunt de părere că Xavi sau Iniesta meritau trofeul, având
performanțe mai mari față de cele ale lui Messi. Spaniolii sunt de
părere că voturile au fost însă aranjate de cei de la FIFA, iar
jurnaliștii de la Marca au început să caute dovezi.

Și au găsit. Căpitanul naționalei Guatemalei susține că l-a votat
pe Xavi, dar cei de la FIFA au trecut votul în contul lui Xabi
Alonso. Gustavo Cabrera spune că i-a acordat 5 puncte lui Forlan, 3
lui Casillas și unul lui Xavi, însă când opțiunile au fost făcute
publice, jucătorul Barcelonei nu mai figura printre cei votați.

Poate fi vorba de o simplă greșeală, însă este un amănunt care
le dă apă la moară celor care contestă acordarea Balonului de Aur
lui Lionel Messi.

Publicat: 12 01. 2011, 09:57
Actualizat: 12 01. 2011, 10:10