Asta este noua față a fotbalului:** Bulgaria, lider european la importul de fotbaliști în 2012, România nu prinde Top 10! Grecia are scăderea cea mai dramatică

Internaționalizarea fotbalului este un fapt evident în fotbalul mondial și în special în cel european, „polul” către care aspiră jucătorii din întreaga lume. O statistică realizată de Centrul Internațional de Studii din Sport, cu sediul  la Neuchatel a trecut în revistă starea de lucruri în ceea ce privește migrația fotbaliștilor în ultimii trei ani. Iar concluziile elvețienilor au fost că fenomenul este în creștere în anumite țări, dar și că poate cunoaște o descreștere la fel de semnificativă în campionatele din țările afectate de criza economică, așa cum este situația Greciei, de exemplu.

În 2012, Bulgaria a fost țara cu cea mai mare creștere a numărului de străini, pe întregul continent. România a cunoscut și ea o creștere la acest capitol, cuprinsă între 30 și 40 la sută, dar nu prinde Top 5-ul continental. Bulgarii sunt urmați în acest clasament de o altă vecină a României, Ucraina, care a importat aproape la fel de mulți străini în anul recent încheiat. Grecia, altădată un „El Dorado” pentru migratorii din fotbal, a cunoscut o scădere cu 14,9 la sută a numărului de străini, pe fondul crizei economice din această țară. Străinii reprezintă mai puțin de o cincime doar în trei dintre cele 31 de campionate anchetate de Centrul de Studii elvețian: în Slovenia, Serbia și Croația.

Brazilia rămâne națiunea cu cei mai mulți jucători exportați în Europa, deși a cunoscut o ușoară scădere în 2012, iar Franța vine pe locul secund în acest clasament. Spania și Portugalia sunt țările cu cea mai mare creștere la acest capitol.

Țările cu cei mai mulți fotbaliști exportați în cele 31 de ligi europene:

1. Brazilia 516
2. Franța 269
3. Serbia 205
4. Argentina 188
5. Portugalia 171
6. Spania 148
7. Germania 125
8. Nigeria 117
9. Olanda 104
10. Slovacia 98

În Top 10 sunt cuprinși 46,2 la sută din numărul total al fotbaliștilor străini care evoluează în cele 31 de ligi ale Europei care au făcut parte din anchetă.

În secțiunea est-europeană, din care fac parte România, Rusia, Belarus, Ucraina și Bulgaria, brazilienii au cea mai solidă reprezentare, iar top 5-ul este următorul:

1. Brazilia 117
2. Serbia 51
3. Portugalia 42
4. Franța 36
5. Nigeria 24

Publicat: 22 01. 2013, 15:45
Actualizat: 22 01. 2013, 15:46