Așa ne-am califica mai ușor. Decizia istorică pregătită de Infantino: câte echipe ar urma să participe la Cupa Mondială

Președintele Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Gianni Infantino, intenționează să crească numărul de echipe participante la Cupa Mondială la 48 și să schimbe formatul competiției, cu 16 grupe de câte trei echipe, notează AFP.

În campania pentru președinția FIFA, Gianni Infantino a promovat acordarea mai multor șanse pentru echipele naționale mai mici din lume și a obținut votul acestora. Criticii acestuia susțin că este vorba doar despre o tentativă de a majora încasările FIFA o dată cu numărul de națiuni participante.

Membrii Consiliului FIFA au primit patru propuneri pentru formatul Cupei Mondiale, inclusiv menținerea celui cu 32 de echipe. Infantino ar putea cere susținerea pentru formatul cu 48 de echipe începând din 2026, în cadrul întrunirii de luna viitoare (9 ianuarie).

Totodată, președintele FIFA vrea să schimbe sistemul de calificare, cu 16 grupe a câte trei echipe fiecare. Primele două clasate în fiecare grupă ar avansa în șaisprezecimile de finală.

O altă variantă luată în calcul este extinderea turneului final la 40 de țări participante, cu 10 grupe alcătuite din câte patru echipe sau 8 grupe cu câte cinci competitoare.

Numărul de echipe naționale participante la o Cupă Mondială a crescut ultima oară în 1998, când formatul turneului a fost extins de la 24 la 32 de țări. 24 de echipe s-au luptat pentru trofeul Euro 2016, o creștere de la formatul cu 16 echipe care era în vigoare din 1996.

Publicat: 08 12. 2016, 11:16
Actualizat: 08 12. 2016, 11:17