Anunț bombă despre Floyd Mayweather! Vrea să se bată pe rând cu frații Logan și Jake Paul, precum și cu faimosul rapper 50 Cent: „Învingătorul ia tot”

Floyd Mayweather a făcut anunțul bombă: vrea să se bată de trei ori în acest an, cu frații Logan și Jake Paul, precum și cu celebrul cântăreț 50 Cent.

Mayweather a început anul prost, după ce primul său meci demonstrativ, cu Youtuber-ul Logan Paul, programat pentru luna februarie, a fost amânat.

Boxerul cu un palmares incredibil de 50-0 nu și-a pierdut determinarea în urma acestei amânări și spune că lupta va avea totuși loc.

Campionul Floyd Mayweather vrea să se bată cu frații Logan și Jake Paul și cu rapperul american 50 Cent

Floyd Mayweather nu este străin de luptele interdisciplinare, după ce i-a învins în ultimii ani pe campionul UFC, Conor McGregor, și pe kickboxerul Tenshin Nasukawa. Meciurile au avut loc în regim de box, ceea ce a constituit un avantaj pentru Mayweather. Acum, el este pregătit pentru trei confruntări în 11 luni, cu adversari proveniți din lumea showbizz-ului, ca Youtuber-ul Logan Paul sau rapperul 50 Cent.

„Anul acesta mă voi concentra pe mai multe meciuri demonstrative. Voi avea un meci demonstrativ în Tokyo, Japonia, din nou. Desigur, acela dintre mine și Logan Paul.

Dacă Jake Paul va trece de viitorul său adversar, Ben Askren, atunci voi avea un meci demonstrativ și cu el. Am auzit de asemenea că și 50 Cent vrea să se bată cu mine, dar spune că sunt prea mic.

Dacă vrea să ne duelăm la finalul anului, putem face un demonstrativ atunci. Nu-mi pasă de nicio categorie cu nici unul dintre tipii ăștia. Frații Paul vor face o grămadă de bani de pe urma acestor evenimente, dar cu 50 Cent trebuie să fie un meci în care învingătorul ia tot”, a declarat Floyd Mayweather.

Boxerul trebuia să lupte cu Logan Paul spre sfârșitul acestei luni, dar meciul a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19.

Publicat: 05 02. 2021, 17:00