BREAKING NEWS | Alexandru Mitriță, decizie radicală! Mijlocașul e neplătit și a cerut rezilierea contractului cu Al Ahli

Alexandru Mitriță a luat o decizie radicală în ceea ce privește viitorul său la Al Ahli, grupare antrenată de Laurențiu Reghecampf.

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a ajuns la Al Ahli pe 8 octombrie 2020 sub formă de împrumut de la New York City FC  și a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2021, dar acesta a pus piciorul în prag.

Internaționalul român nu a primit niciun salariu de la Al Ahli de când a semnat contractul, iar acesta a cerut să fie lăsat să plece înainte de finalul înțelegerii.

Alexandru Mitriță e neplătit de Al Ahli și a cerut să plece de la formația din Arabia Saudită

Conform jurnalistului Raban Al Safena, Alexandru Mitriță a făcut o cerere către oficialii lui Al Ahli prin care le transmite că dorește să își încheie contractul cu formația din Arabia Saudită, toate acestea deoarece clubul are restanțe salariale mari la el.

Alexandru Mitriță a jucat pentru Al Ahli Jeddah în 27 de meciuri, a dat patru goluri și a oferit cinci pase decisive din octombrie până în prezent. După despărțirea de formația din Arabia Saudită, internaționalul român va reveni la New York City FC. Tânărul fotbalist mai are contract cu echipa din MLS până în vara anului 2022.

New York City FC a plătit 8 milioane de euro pentru Alexandru Mitriță

Alexandru Mitriță a ajuns la New York City FC în ianuarie 2019, după ce americanii au plătit 8 milioane de euro pentru transferul său de la Universitatea Craiova. Pe parcursul carierei, internaționalul român a mai jucat penttru Pescara, FC Viitorul, Turnu Severin și FCSB U21.

Publicat: 23 05. 2021, 10:51
Actualizat: 23 05. 2021, 10:53