Al Ittihad se transformă în Al „Pițihad”. Un nou transfer pentru noul selecționer. Pe cine a convins astăzi

  • Al Ittihad a perfectat joi un nou transfer. Formația lui Victor Pițurcă l-a convins pe fundașul Saed Al Mowalled (29 de ani) să semneze cu gruparea din Jeddah.

Al Ittihad se transformă ușor-ușor în Al „Pițihad”. Dezamăgiți de parcursul mizerabil din ultima perioadă, de când fostul selecționer a preluat echipa, arabii i-au dat mână liberă tehnicianului. Iar acesta pare decis să facă revoluție la nivelul lotului.

Zilele trecute, antrenorul român a reușit să îi convingă pe Sânmărtean și Szukala să accepte ofertele lui Al Ittihad, iar joi a ajuns la un consens cu Saed Al Mowalled. În vârstă de 29 de ani, acesta evolua la Al-Wahda Mekka, iar în acest moment este prezent la Cupa Asiei, unde va evolua, sub comanda lui Olăroiu, pentru naționala Arabiei Saudite. De altfel, Pițurcă s-a consultat intens cu Oli în ceea ce privește oportunitatea acestui transfer, iar fostul tehnician al Stelei i-a dat referințe excelente despre apărător.

Din informațiile prezentate în presa arabă, Al Ittihad va continua să își întărească lotul în perioada următoare și sunt șanse mari ca unul dintre jucătorii care ar urma să semneze să fie român. Clubul arab mai are un singur loc pentru un jucător străin, din afara Asiei, iar acesta ar putea fi ales dintre Nicoliță, Tănase sau Bogdan Stancu. Pițurcă l-ar prefera pe „Dodel”, dar negocierile cu Steaua sunt anevoioase, suma cerută de Becali (aproximativ 3 milioane de euro) fiind considerată prea mare de patronii clubului.

Publicat: 09 01. 2015, 10:42
Actualizat: 09 01. 2015, 10:44