Akakpo voia să evolueze la Cupa Africii: **”Speram să nu ducem acasă doar trupuri neînsuflețite!”

Fundașul echipei FC Vaslui, togolezul Serge Akakpo, rănit în
urma atacului terorist de săptămâna trecută, a declarat, pentru
cotidianul Le Parisien, că jucătorii echipei statului Togo ar fi
vrut să evolueze la Cupa Africii pe Națiuni, în memoria celor doi
membri ai delegației togoleze uciși în urma atacului armat de la
Cabinda.

La revenirea în Togo ne-au așteptat mulți oameni la
aeroport. Au venit cu noi până la hotel, ca frații…Nu ne simțeam
în stare să jucăm. Însă, înainte de a pleca, când am primit
tricourile cu numele noastre, ne-am răzgândit. Fiecare, în colțul
său, s-a revoltat. Voiam să apărăm culorile țării noastre, să nu
aducem acasă doar trupuri neînsuflețite. Ne-am dori să revenim cât
mai repede posibil și meciul cu Ghana să se joace la finalul fazei
grupelor. Nu vreau să mă întorc așa la clubul meu
„, a
declarat Akakpo.

Confederația Africană de Fotbal (CAF) a oficializat retragerea
echipei din Togo și a acordat victoria Ghanei, la meciul direct ce
ar fi trebuit să aibă loc între cele două reprezentative.

Federația Togoleză de Fotbal a anunțat, vineri seară, că atacul
armat asupra naționalei acestei țări, survenit la frontiera dintre
Congo și Angola, s-a soldat cu decesul șoferului unui autocar și cu
nouă răniți între membrii delegației din Togo. Ulterior, antrenorul
secund al naționalei statului Togo și ofițerul de presă și-au
pierdut viața din cauza rănilor suferite, iar premierul Gilbert
Fossoun Houngbo a anunțat că șoferul despre care se spunea că a
decedat este în viață.

Publicat: 12 01. 2010, 11:32
Actualizat: 12 01. 2010, 11:33