Acuzații șocante pentru Cosmin Contra! Ce a pățit românul în Arabia Saudită e o adevărată dramă: „Va rămâne în tomberon!”

Cosmin Contra a ratat titlul cu Al Ittihad, iar o serie de acuzații șocante s-au îndreptate către antrenorul în vârstă de 46 de ani.

Al Ittihad a remizat cu Al Baten în ultima etapă din Liga Pro Arabia Saudită, scor 0-0, și a pierdut titulul în fața lui Al Hilal, echipă care s-a impus cu scorul de 2-1 în fața lui Al Faisaly.

După ce echipa lui Cosmin Contra a remizat cu Al Baten și a încheiat sezonul 2021 – 2022 pe locul doi, cu 65 de puncte, la două în spatele lui Al Hilal, „Guriță” a fost luat la țintă de către fanii echipei sale.

Acuzații șocante pentru Cosmin Contra după ce Al Ittihad a pierdut titlul

Suporterii lui Al Ittihad și-au amintit de faptul că echipa lor a avut un avans de 11 puncte, dar niște erori făcute pe final de sezon au făcut ca echipa condusă de Cosmin Contra să rateze titulul în sezonul recent încheiat.

Fanii lui Al Ittihad l-au desființat pe fostul selecționer al echipei naționale a României și i-au cerut demisia acestuia după ce a ratat câștigarea titlului.

„Cosmin Contra va rămâne în tomberonul istoriei, un pierzător! Un antrenor care nu știe să-și citească adversarul nu merită niciodată să rămână pe banca unei echipe. Singura lui preocupare este ca jucătorii să alerge pe flancuri, iar mijlocașii să atingă mingea.”, a rscris unul dintre fanii lui Al-Ittihad, pe contul de Twitter, conform AS.ro.

„Istoria ne va aminti că antrenorul român pe nume Cosmin Contra a pierdut campionatul, deși la un moment dat avea o diferență de 11 puncte!”

„Totul a fost împotriva sosirii lui Cosmin Contra încă din prima zi. Conducerea clubului a refuzat să asculte vorbele suporterilor. Astăzi, Cosmin Contra a pierdut cel mai ușor campionat din istorie!”, a scris alt fan furios.

Publicat: 28 06. 2022, 08:48