Incredibil! Echipa unui român îl poate face campion pe Răzvan Lucescu

Răzvan Lucescu (50 de ani) poate pune mâna pe titlu în Grecia, cu PAOK Salonic. Echipa românului poate deveni campioană duminică, dacă se impune în disputa cu Lamia și dacă următoarea clasată, Olympiakos, se împiedică în deplasarea cu Panaitolikos. PAOK – Lamia (locul 8) este programat de la 19:30.

Echipa unui român îl poate face campion pe Răzvan Lucescu

Răzvan Lucescu stă la mâna lui Panaitolikos. Echipa la care este legitimat Vlad Morar (25 de ani) trebuie să o împiedice pe Olympiakos, pentru ca PAOK să nu mai poată fi depășită în ultimele etape. Atacantul român nu va putea evolua în această seară, fiind accidentat. Nu a jucat în ultimele 3 meciuri, iar data revenirii nu este cunoscută până în acest moment.

  • 20 de meciuri, 6 goluri și o pasă decisivă sunt realizările lui Morar în acest sezon în Grecia

În aceste condiții, Răzvan Lucescu este tot mai aproape de o performanță unică în istoria clubului din Salonic. Pe lângă faptul că poate cuceri cel de-al treilea titlu din istoria clubului, primul după 34 de ani, Lucescu poate deveni primul antrenor din istoria lui PAOK care reușește eventul, o performanță pentru care va fi recompensat generos. Patronul rus al lui PAOK îi va propune, scrie presa din Grecia, prelungirea contractului și un salariu pe măsură: un milion de euro anual. În prezent, Lucescu câștigă 400.000 de euro pe an la liderul din Grecia.

 

Publicat: 07 04. 2019, 15:01
Actualizat: 07 04. 2019, 15:04