Ianis Hagi anunță un sezon mare! Ce reacție a avut după revenirea senzațională pe teren + Mesaj pentru suporteri

Ianis Hagi a avut o revenire pe terenul de joc în stil de mare jucător. Glasgow Rangers a câștigat trofeul Veolia, iar mijlocașul naționalei a avut un rol decisiv în rezultatul scoțienilor. Ianis Hagi are și un prim mesaj pentru fanii lui.

Ianis Hagi a reușit un amical de senzație cu Lyon! A marcat două goluri în poarta lui Tătărușanu și a adus prima victorie pentru scoțieni, după pandemie. Rangers a câștigat și cu Nice, 2-0, dar Ianis nu a mai fost la același nivel. „Protestanții” au câștigat trofeul din Franța și se apropie de primele meciurile oficiale ale noului sezon.

Ianis Hagi, reacție după revenirea senzațională pe teren!

Fiul lui Gică Hagi a transmis un prim mesaj suporterilor, după turneul din Franța câștigat de Lyon. „Excursie minunată cu echipa la Lyon. Mă simt pozitiv pe măsură ce intrăm în faza finală a pregătirilor”, a scris Ianis Hagi pe contul său de twitter.

Semn bun pentru suporterii de pe Ibrox Park, care speră ca Rangers să pună capăt seriei de 9 titluri consecutive ale marii rivale de la Celtic.

După un prim meci senzațional reușit împotriva celor de la Lyon, Ianis nu a mai fost în apele lui cu Nice. A fost titular în echipa trimisă în teren de Steven Gerrard, însă nu a mai reuşit să puncteze pe tabelă.

Experimentatul Jermaine Defoe a deschis scorul în minutul 40, iar Barjonas a stabilit scorul final pentru scoţieni în al treilea minut de prelungire al partidei.

Prilej pentru presa din Scoția să critice evoluția lui Hagi Jr.. Jurnaliștii au analizat jocul lui Ianis Hagi imediat după finalul meciului amical câștigat de Rangers cu Nice și i-au dat nota 6 internaționalului român, aceasta fiind cea mai mică notă acordată.

„Greoi în posesie uneori, dar în general una dintre cele mai „vii” amenințări ofensive ale lui Rangers, atâta timp cât a fost pe teren, mereu căutând să creeze ocazii pentru colegii săi. Nu prea a avut impactul pe care l-a reușit cu Lyon, dar a avut câteva momente bune. A fost înlocuit cu 25 de minute înainte de final”, au scris jurnaliștii de la Glasgowlive.

Pentru Ianis Hagi urmează amicalele cu Motherwell, programat pe 22 iulie, și cu englezii de la Coventry, programat pe 25 iulie. Pe 1 august, Rangers are programată prima partidă a noului sezon din Scottish Premier League, în deplasarea de la Aberdeen.

Publicat: 19 07. 2020, 18:21
Actualizat: 19 07. 2020, 18:32