Ianis Hagi, gol anulat cu VAR în Cupa Turciei
Ianis Hagi a disputat primul meci oficial al anului pentru Alanyaspor, 2-2 cu Karagumruk, în etapa a doua din Cupa Turciei.
Internaționalul român a și marcat în acest duel, însă a avut ghinion, arbitru a decis anularea reușitei după un fault comis de omul cu pasa de gol.
Ghinion pentru Ianis Hagi în meciul Alanyaspor – Karagumruk 2-2, în Cupa Turciei
Ianis Hagi a bifat prima partidă oficială al anului în tricoul lui Alanyaspor. Decarul naționalei României a început ca titular disputa împotriva celor de la Karagumruk, în runda secundă din Cupa Turciei.
Băiatul „Regelui” a reușit să marcheze pentru 2-1, cu un șut puternic fără preluare. Bucuria a fost una de scurtă durată, deoarece, după analiza VAR, centralul a decis să nu valideze golul, după un fault comis de omul cu assist-ul. VEZI GOLUL AICI. Dacă s-ar fi pus, ar fi fost primul gol al românului din 8 noiembrie încoace.
Hagi marcase un gol în acest an, dar acesta a fot contabilizat într-un amical cu Metaloglobus, scor 2-0, din cantonamentul din Antalya, când a înscris spectaculos din lovitură liberă.
FOTO: Profimedia 09.11.2025
Decarul naționalei, schimbat după o oră. Umit Akdag a jucat 90 de minute
Alanyaspor a deschis scorul în minutul 16, prin Hadergjonaj, cu un șut din apropiere, după ce portarul advers a respins greșit în față. Scorul la pauză a fost 1-1, după golul lui Fofana. Același jucător a marcat din nou pentru 2-1 pentru oaspeți, în minutul 59, din penalty, acordat de VAR în urma unui henț în careu. La doar două minute după gol, Ianis Hagi a fost schimbat cu Hwang. Alanyaspor a stabilit scorul final în minutul 74, prin același Hadergjonaj, din penalty.
Umit Akdag a fost folosit până în minutul 90 la Alanyaspor, când a fost schimbat și el cu Mogultay. Cele două formații s-au întâlnit și în Super Lig, pe 21 decembrie 2025, în etapa a 17-a. Atunci, s-au impus gazdele de la Alanyaspor cu 2-0.
Regulamentul în Cupa Turciei prevede 3 grupe formate de câte 8 echipe, însă se joacă doar 4 meciuri de fiecare formație. Alanyaspor are 4 puncte în clasament, acumulate în două jocuri.
Alanyaspor mai trebuie să de piept cu Boluspor și Galatasaray. Primele două din fiecare grupă merg mai departe, la fel și cele mai bune două locuri trei. Ulterior, competiția se dispută în sistem eliminatoriu.