Iacob: „Sper să am la Iraklis performanțele avute la Steaua”

Victoraș Iacob, ajuns la Salonic pentru a semna un contract cu Iraklis, a declarat că speră să repete performanțele avute la Steaua, alături de Nicolae Dică și antrenorul Oleg Protasov, informează Goalday.
"Sunt recuperat după accidentarea pe care am avut-o, nu mai e nicio problemă. Am terminat cu bine campionatul și sper să încep la fel noul sezon. Voi da totul pentru a obține calificarea într-o cupă europeană. Împreună cu Dică am făcut parte din echipa care a obținut mari succese cu Steaua. Îl cunosc foarte bine pe Oleg Protasov, am vorbit cu el, vom încerca împreună să facem performanță. Dică este un mare jucător, mă bucur să îi fiu din nou coleg", a afirmat Iacob.
Potrivit presei elene, Iacob va semna luni un contract pe două sezoane, urmând să primească peste 150.000 de euro pe sezon.

MEDIAFAX

Publicat: 28 06. 2009, 11:54
Actualizat: 28 06. 2009, 11:55