I-au pus pe masă lui Dan Șucu 20.000.000 de euro. Cum a reacționat patronul Mobexpert
Dan Șucu a primit o propunere tentantă pentru Johan Vasquez, colegul lui Nicolae Stanciu și căpitanul celor de la Genoa.
Astfel, italienii au fost ademiniți cu suma de 20.000.000 de euro, în ultima perioadă a ferestrei de mercato din această vară.
Ofertă de 20 de milioane de euro pentru starul lui Dan Șucu: „Sub nicio formă!”
Genoa nu vrea să aibă emoții nici în acest sezon în lupta pentru evitarea retrogradării, așa că nici n-a luat în calcul să renunțe la Johan Vasquez, om de bază al echipei.
Italienii au aflat că s-a ajuns până la suma de 20 de milioane de euro în privința ofertei, însă Genoa n-a vrut să se despartă de fundaș.
Cei de la Porto, fosta echipă a lui Cristi Săpunaru, au fost pe urmele lui Vasquez.
„Planul lui Genoa a fost să nu renunțe sub nicio formă la Johan Vasquez. A existat un club care a ajuns să ofere până la 20 de milioane de euro. Acel club a fost Porto. Asta s-a întâmplat în vară, chiar la finalul perioadei de transferuri”, a spus jurnalistul Cesar Luis Merlo.
Contractul lui Johan Vasquez va fi prelungit până în 2028
Dorit și de AS Roma, un club cu pretenții mult mai mari, Johan Vaszquez ar urma să-și prelungească înțelegerea cu Genoa, echipă la care a ajuns și Nicolae Stanciu, vedeta naționalei României.
„Clubul nu a vrut să-l vândă. Din acest motiv, ceea ce se va întâmpla în zilele următoare este că vom vedea fotografia oficială cu reînnoirea contractului lui Johan Vasquez cu Genoa până în iunie 2028”, a mai spus jurnalistul.
Planurile lui Dan Șucu au fost subiect de discuție și printre finanțatorii din Superliga, surprinși de alegerea făcută de patronul Mobexpert. „Eu nu știu cum a luat echipa în Italia, nu am nicio logică cum a luat-o. Am vorbit cândva cu domnul Becali și mi-a explicat, dar nu pot să vă spun cum. Dacă îi cresc mușchii foarte tare, e foarte bine, să aibă o echipă în Italia și pe urmă să facă spectacol cu una din România. Nu știu, habar n-am care e legătura asta, ce sinergie, ce câștig reciproc are acolo. Sunt cheltuieli mari acolo, pot fi și venituri mari. Dar mi-a spus domnul Becali de ce a luat-o, nu vă spun că râde aparatul de filmat. Nu pot să spun, a fost o discuție privată”, spunea Valeriu Iftime, omul cu banii de la FC Botoșani.