„Haterii m-au atacat”. Eva, prezentatoarea care a intrat în televiziune de la 17 ani
Eva Murati, o prezentatoare TV, care a intrat în această industrie de la vârsta de 17 ani, a dezvăluit la ce tratament au supus-o haterii de-a lungul timpului. Vedeta dezvăluie că bullying-ul venit din partea acestora a afectat-o enorm.
O prezentatoare cunoscută drept „Laura Woods albaneză”, pe numele ei Eva Murati, a discutat despre valul de hate primit de la oameni de-a lungul carierei în televiziune. Aceasta are vârsta de 29 de ani, însă este în domeniu de la 17 ani. Ea este urmărită de peste 1 milion de oameni pe Instagram.
Prezentatoarea a dezvăluit cum a făcut față haterilor, deși este în televiziune de la 17 ani
Eva Murati se află în televiziune de aproape 12 ani, încă de când avea doar 17 ani. Albaneză ca origine, aceasta este specializată pe UEFA Champions League și lucrează pentru posturile TV Vizion Plus și Tring TV.
Într-un clip postat pe rețelele de socializare, Eva se filma zâmbind la cameră, unde a postat și un mesaj. Aceasta a realizat un clip de trend, în care oamenii își spun cele mai dure momente ale vieții pe scurt, într-o manieră ironică.
„«Ești foarte amuzantă». Mulțumesc! Am început să lucrez în televiziune de la 17 ani, mi-am luat hate din partea oamenilor în mediul online și a trebuit să învăț să mă auto-validez. M-am oprit din a căuta validare externă și mi-am găsit puterea interioară. Acum, cuvintele voastre înseamnă nimic pentru mine”, a spus Eva Murati, printr-o postare pe TikTok.
Ce a spus prezentatoarea TV despre haterii din mediul online
De asemenea, aceasta a mai postat un mesaj, unde a discutat despre hateri, dar și diferențele dintre bărbați și femei. Vedeta TV spune că bărbații nu sunt puși în posturile în care sunt puse femeile din televiziune, fiind judecate după machiaj, păr sau îmbrăcăminte.
„Din păcate, contrar a cum sunt judecați bărbații din televiziune, femeile primesc bully pentru lucruri uzuale, ca machiajul, părul sau îmbrăcămintea pe care le aleg. O fac și pentru lucruri care nu au legătură cu viața profesională”, a mai spus aceasta.
„Ești superbă. Una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut”, „Ești o stea”, „Tu ești cea mai tare”, „Nu asculta de hateri. Fii focusată și fericită. Îți doresc tot binele din lume, în orice faci”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor la adresa Evei Murati.