Griezmann și mentalitatea unui jucător „world class”. Reacția surprinzătoare a atacantului după Franța – Luxemburg 0-0. De ce spune că „ceea ce am văzut a fost foarte frumos”

Luxemburg a scos un egal istoric, 0-0 pe terenul Franței în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia, iar cea mai frumoasă reacție din tabăra fotbaliștilor lui Didier Deschamps i-a aparținut lui Antoine Griezmann.

Dacă presa din Hexagon a bătut moneda pe rezultatul rușinos pentru naționala lui Deschamps, a făcut comparații și a scos în evidență diferența uriașă de valoare dintre „cocoșii galici” și adversarii lor, Antoine Griezmann a avut o altfel de abordare și a vorbit foarte frumos despre jjucătorii luxemburghezi.

Atacantul lui Atletico a avut o bară și o altă mare ocazie de a deschide scorul, a fost frustrat de rezultatul de pe tabelă, dar la finalul celor 90 de minute a găsit puterea de a recunoaște performanța extraordinară a luxemburghezilor, al căror stil defensiv i-a amintit de filosofia lui Atletico Madrid: „Nu avem niciun fel de scuză. Am jucat împotriva a 11 războinici și, pentru mine, a fost foarte frumos ceea ce am văzut, pentru că modul în care au jucat mi-a adus aminte de Atletico Madrid”, a spus Griezmann, pentru Canal +.

103 ani au trecut de la ultimul pas greșit al Franței în confruntările cu Luxemburg. Pe 8 februarie 1914, echipa în care se aflau Henri Bard sau Jean Ducret a pierdut cu 5-4 într-un meci amical disputat pe Stade Josy Barthel din Luxemburg City.

270.000 de euro era valoarea totală a jucătorilor din lotul Luxemburgului, înainte de remiza istorică cu Franța. Conform transfermarkt.de, lotul naționalei pregătite de Luc Holtz valorează acum 4,83 de milioane de euro.

632 de milioane de euro valorează lotul Franței, convocat pentru dubla cu Olanda și Luxemburg.

 

Publicat: 04 09. 2017, 17:16
Actualizat: 04 09. 2017, 18:19