Giovanni Becali, dezvăluiri incredibile despre averea lui Cristiano Ronaldo! „Eram impresarul lui pentru 100.000 de euro! L-am ratat. Ăsta are acum două miliarde de euro, știe și câtă dragoste să facă”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Giovanni Becali a dezvăluit cum a pierdut șansa de a-l impresaria pe legendarul Cristiano Ronaldo.

Agentul FIFA îi putea avea în portofoliu pe deținătorul a cinci Baloare de Aur, dar și pe Ricardo Quaresma, dacă era dispus să le ofere câte 100.000 de euro fiecăruia. Numai că, până la a lua o decizie, cei doi au fost cooptați de către Jorge Mendes.

Giovanni Becali i-a pierdut pe Cristiano Ronaldo și Ricardo Quaresma pentru că a ezitat să le ofere câte 100.000 de euro

Giovanni Becali este cel mai important impresar din fotbalul românesc. Încă din anii ’90, a fost protagonistul unor transferuri impresionante în fotbalul european, după ce cele mai importante cluburi din lume i-au cumpărat pe fotbaliștii Generației de Aur.

Ascensiunea lui Giovanni Becali a continuat și după anii 2000, când Adrian Mutu și Cristi Chivu au fost transferați pe zeci de milioane de euro de către echipe cu prestigiu: Inter Milano, Ajax, AS Roma și Chelsea. Fix în acea perioadă, impresarul FIFA a avut ocazia de a-l semna pe Cristiano Ronaldo, la pachet cu Ricardo Quaresma, dacă le oferea câte 100.000 de euro fiecăruia. Numai că a așteptat prea mult, iar cele două staruri au ales să fie reprezentate de căte Jorge Mendes.

„Eu l-a scăpat pe Cristiano Ronaldo pentru 100.000 de euro. În 2001, Beloni antrenor la Sporting, îl transfer pe Marius Niculae la ei și îl aduc și pe Jardel de la Galatasaray acolo. Mă cheamă Loți Boloni: «Giovanni, când ai timp vino să vezi un jucător ce nu ai văzut! Sau chiar doi».

Avea 16 ani și ceva și al doilea era Quaresma, avea 18 ani și ceva. Am fost. Quaresma a jucat o repriză și l-a schimbat, Quaresma țigan portughez, iar pe Ronaldo a zis că-l bagă și l-a băgat 1 minut la sfârșit. Fluierul final, la revedere! Vin la hotel cu Jardel și Quaresma. Quaresma îmi zice: «Eu vreau un Porsche Carrera 311», care era tot 100.000 de euro și Ronaldo voia 100.000 de euro cash să-mi semneze procura.

Am zis: «Băi, lăsați-mi un time-out, să vin și eu să vă văd». După două săptămâni mă cheamă Boloni și îmi zice că Quaresma a venit cu un Porsche Carrera la antrenament. Gata, s-a dus”, a declarat Giovanni Becali, la podcastul lui Damian Drăghici.

Cristiano Ronaldo i-a bătut obrazul lui Giovanni Becali: „Nu ai avut încredere în mine” 

Peste ani, Giovanni Becali și Cristiano Ronaldo s-au întâlnit, după ultimul meci al starului portughez pentru Manchester United, în finala de UEFA Champions League pierdută cu FC Barcelona, 0-2. Atunci, deținătorul a cinci Baloane de Aur i-a reamintit impresarului că în urmă cu 8 ani a ezitat să-l reprezinte.

De altfel, văzându-i cariera, agentul FIFA are numai cuvinte de laudă despre Cristiano Ronaldo, despre care spune că este un atlet desăvârșit care este într-un continuu proces de perfecționare.

„M-am întânit cu Cristiano în 2009, când a jucat Barcelona cu Mancehster United (n.r. finala UEFA Champions League). A bătut Barcelona și m-am dus la hotel cu Gică Popescu. Vine și îmi zice: «Nu ai avut încredere în mine».

Cristiano e atât de pregătit mental și fizic… El știe câtă dragoste trebuie să facă înainte de un meci, câtă mâncare îi trebuie, când să respire greu, când să stea la plajă. Omul e miliardar, cred că are peste 2 miliarde de euro acum. Știe tot ce face în 24 de ore, știe când doarme, tot, tot, tot. Ăsta e un computer, va mai juca în 2-3 ani”, a mai spus Giovanni Becali.

  • Vezi  AICI întreg podcastul cu Giovanni Becali la Damian Drăghici.
Publicat: 18 03. 2024, 18:17
Actualizat: 18 03. 2024, 18:18