Gigi Becali a plătit o avere pentru el, iar acum a devenit „rege” în Columbia! Au început să cânte la TV pentru ce a făcut

Fotbalul columbian și-a desemnat „regele”, iar un fost jucător de la FCSB a devenit cel mai bun marcator din istorie. Ajuns la 39 de ani, Dayro Moreno a realizat ”dubla” în meciul dintre Once Caldas și America de Cali, scor 3-0, din prima divizie columbiană, iar cu aceste reușite a ajuns la 353 de goluri înscrise în campionatul columbian, devansându-l pe Radamel Falcao.

Dayro Moreno a fost desemnat de opt ori golgheterul campionatului și a cucerit trofee majore: Copa Libertadores, în 2004, cu Once Caldas, și Supercupa Americii de Sud, în 2017, cu Atletico Nacional.

Dayro Moreno, încoronat „rege” în timpul meciului

După al doilea gol reușit de Dayro Moreno, cu care a pecetluit recordul de cel mai bun marcator, comentatorii TV au început să cânte în direct: „Dayro Moreno! Dayro Moreno!” pe ritmul melodiei „Baila Morena” a celebrului Julio Iglesias. Mai mult decât atât, Moreno a fost încoronat în timpul meciului, primind și o trenă roșie. Totul în aplauzele întregului stadion.

„Mă simt foarte mândru să fiu alături de Dayro. De la începutul sosirii mele aici, la Once Caldas, am vorbit cu el și i-am spus: «Hai să mergem pentru acel loc fruntaș în topul marcatorilor»”, a declarat Hernan Herrera, antrenorul echipei Once Caldas, într-o conferință de presă, citat de FootBoom1.

Atacantul Dayro Moreno nu și-a putut stăpâni emoțiile de după meci, mai ales că primise coroana de „rege” chiar pe teren. „Fericirea pe care o am este imensă… atingerea unei etape atât de importante în cariera mea cu acest tricou pe care îl iubesc mă umple de mândrie, iar asta nu se oprește aici. Trebuie să continuăm să muncim pentru că provocarea este acum mult mai mare”, a spus Moreno, care în februarie bifa „borna” celor 350 de goluri.

  • Dayro Moreno are o cotă de piață de 100.000 de euro, potrivit Transfermarkt, iar în 2008 a fost achiziționat de clubul finanțat de Gigi Becali, pentru suma de 1.75 milioane de euro
  • În cei doi ani în care a evoluat la FCSB, Dayro Moreno a marcat 13 goluri

Topul celor mai buni marcatori din Columbia

Radamel Falcao (39 de ani), cu 351 de goluri marcate, a fost nevoit să stea pe bancă în ultima vreme, ca umare a unor accidentări, însă se află în continuare în „cărți” și poate să revină în fața lui Moreno.

Ultimul meci al lui Falcao a fost în 24 februarie, la Deportivo Cali, partidă încheiată cu victoria gazdelor, scor 3-1, iar golul cu numărul 351 l-a marcat în meciul cu Union Magdalena, scor 3-1, din penalty. Altfel, podiumul marcatorilor activi este completat Carlos Bacca, atacantul celor de la Barrranquilla, cu 343 de goluri în carieră.

Într-un clasament al tuturor timpurilor, pe locul al treilea s-ar afla Victor Hugo Aristizabal (53 de ani), cu 346 de goluri.

Publicat: 07 04. 2025, 17:32