Gică Hagi, atacat de Tudorel Stoica din cauza lui Ianis Hagi! „Îi face rău! Mi se pare exagerat”

Tudorel Stoica, fostul câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, îl atacă pe Gică Hagi, cel care spune că fiul său nu ar trebui să lipsească de la echipa națională.

Mijlocașul Stelei ’86 consideră că laudele Gică Hagi la adresa băiatului său sunt normale, ca părinte, dar că acestea sunt exagerate în contextul în care Ianis nu a jucat prea mult la echipele de club pe care le-a bifat până acum în cariera sa.

Gică Hagi, atacat de Tudorel Stoica din cauza lui Ianis Hagi! „Îi face rău pentru că îl tot laudă! Mi se pare exagerat”

„Regele” a fost la Madrid, unde a asistat de la fața locului la reușita fiului său în amicalul România – Columbia, scor 2-3, pe arena Civitas Metropolitano. La revenirea din Spania, Gică Hagi și-a lăudat băiatul, dar și pe Dennis Man. Atât, doar pe cei doi.

„A intrat foarte bine. A făcut-o cum o face din 2021. El și cu Man sunt jucători decisivi la națională. Dacă nu mă înșel vizavi de statistică. Își face treaba, vine cu drag la echipa națională. Mă bucur că îi merge bine. Să o țină tot așa. Am și eu un băiat și sunt fericit că practică fotbal, a ajuns la un anumit nivel foarte bun și de aceea am și mers la Madrid să văd meciul”, a spus Gică Hagi la aeroport.

Tudorel Stoica nu s-a putut abține și a condamnat laudele excesive ale lui Gică Hagi la adresa băiatului său. „Cred că Gică îi face rău băiatului pentru că îl tot laudă. Îl înțeleg, e părinte, e antrenor, e sufletist, dar îi face rău. Unde a fost Ianis, din păcate, nu a jucat pe nicăieri. Parcă pare prea mult.

Eu zic că fiecare își apără copilul, îl laudă, dar din punctul meu de vedere, să spui că a fost declarat cel mai bun jucător al meciului și echipa a pierdut, mi se pare prea exagerat. Asta e părerea mea, Gică a fost colegul meu, dar îi face rău copilului. El e un copil talentat, poate va reuși să demonstreze la echipa de club, îi doresc mult succes și lui Gică și băiatului lui”, a spus Tudorel Stoica la DigiSport.

La o zi după meci, Gică Hagi și-a ridicat și mai mult în slăvi băiatul și a pus o presiune incredibilă pe Edi Iordănescu

Gică Hagi nu s-a oprit și a continuat să își aducă fiul în prim-plan. Patronul-antrenor de la Farul Constanța a continuat să alimenteze presiunea la adresa selecționerului Edi Iordănescu și a dat un verdict clar. Ianis și-a demonstrat valoarea și că nu se pune problema să rateze lotul pentru EURO 2024.

”Credeţi că se pune problema să lipsească de la EURO? Se discută mult… nu ştiu, să îl întrebaţi pe selecţioner. Eu cred că am demonstrat pe teren. A arătat că are personalitate. Să nu uitați că el are personalitate. Vorbește rar, dar știe ce zice. N-am de ce să comentez eu. Nici nu trebuia un răspuns. Nu uitați ce v-am zis, statistica!

Ianis era cel mai important jucător în toamnă, jucător decisiv și acum se pune o întrebare… Nu știu ce sens avea. Ce legătură are dacă joacă mai puțin? Dacă unuia dintre cei mai buni i se pune această întrebare, ce facem cu ceilalți? V-am zis, e o parte care… E greu să găsesc răspunsuri și să comentez. E o parte”, a declarat Gică Hagi pentru sursa mai sus amintită.

Publicat: 29 03. 2024, 00:04
Actualizat: 29 03. 2024, 17:18