Gică Hagi a văzut în el ce nu a văzut nimeni. A ajuns să uimească Grecia și vara această îi poate schimba definitiv cariera

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Jefte Betancor a făcut senzație în sezonul trecut la Grecia, însă chiar și în aceste condiții, campioana Greciei, Olympiakos Pireu, pare dispusă să se dispenseze de serviciile sale.

Ochit de Gică Hagi pe când evolua în tricoul celor de la FC Voluntari, atacantul nu va prinde un transfer bombă în vestul Europei așa cum s-ar fi așteptat cei mai mulți, ci ar putea ajunge în campionatul Ciprului, la AEL Limassol.

Jefte Betancor a marcat la foc automat în Grecia, dar acum poate prinde un transfer cu totul neașteptat

Atacantul a rupt porțile pentru campionatul elen în sezonul trecut, în tricoul lui Panserraikos. Antamat încă din iarnă de Olympiakos, Jefte ar putea pleca de la Olympiakos fără a juca niciun meci oficial. A bifat câteva zeci de minute în amicalele verii, însă fără a se face remarcat în avanposturi, acolo unde titular de drept este golgheterul marocan Ayoub El Kaabi.

Ochit de Gică Hagi pe când evolua în tricoul celor de la FC Voluntari, vârful spaniol nu va bifa un transfer tare la vreo echipă de top din campionatele puternice ale Europei, așa cum era de așteptat, ci ar putea ajunge în campionatul Ciprului, la AEL Limassol, potrivit Sport.ro.

Jefte Betancor a fost prezentat la Panserraikos la începutul anului trecut, iar prezența sa în teren s-a făcut imediat simțită. A punctat de 14 ori în 18 partide, devenind unul dintre cei mai buni marcatori din Grecia. A intrat rapid în atenția lui Olympiakos, care l-a și transferat, dar l-a mai lăsat și în retur la Panserraikos, unde a terminat sezonul cu 21 goluri și două pase decisive în 33 de meciuri.

Echipe modeste în CV-ul atacantului spaniol

Ajuns la 32 de ani, Jefte Betancor a mai jucat în cariera sa la Ontinyent, CD Tenerife D, Eldense, Union Viera, Las Palmas, Arandina, UD San Fernando, Stadl-Paura, Vorwarts Steyr, SV Mattersburg, SV Ried, FC Voluntari, Farul, CFR Cluj și Pafos.

Jefte Betancor a fost legitimat la CFR Cluj în perioada iulie 2022 – noiembrie 2023, dar a dat chix în Gruia, cu un singur gol marcat în 7 apariții în Superligă.

Cele mai multe meciuri în țara noastră le-a bifat la Farul Constanța, 36 la număr. A reușit să marcheze 16 goluri și să ofere două pase decisive, în aproximativ 2.500 de minute petrecute în tricoul clubului de pe Litoral.

Publicat: 04 08. 2025, 15:09
Actualizat: 04 08. 2025, 16:59