Gaziantep nu a putut să-l dea afară pe Marius Șumudică. Cu ce îi are la mână pe turci tehnicianul român. „Am un avocat foarte bine pus la punct!”

Marius Șumudică (49 de ani) a reușit, în sfârșit, să se întoarcă în Turcia la Gaziantep, după ce a întâmpinat mai multe probleme din cauza pandemiei de coronavirus. Alături de acesta s-a aflat și staff-ul tehnic.

În presa din Turcia s-a vehiculat că șefii lui Gaziantep sunt foarte furioși pe Șumudică deoarece s-a întors în România fără acordul lor, odată cu apariția pandemiei de COVID-19. Ba mai mult, aceștia ar fi vrut să-l înlocuiască pe antrenorul român cu Costel Gâlcă, însă „Șumi” susține că ar fi fost imposibil acest lucru, deoarece ar fi trebuit să încaseze o sumă foarte mare de bani din parte turcilor, în cazul în care contractul ar fi fost încheiat înainte de termen.

„În momentul în care s-ar fi reziliat ar fi trebuit să-mi plătească încă un an de contract. Deci eu, în momentul în care îmi fac contractul am ajuns la o maturitate, am un avocat foarte bine pus la punct.

Nu îl fac niciodată să pierd. Dacă vă uitaţi la cariera mea în ultimii cinci ani, peste tot am terminat.

Să termini la Shabab, la arabi, unde-i foarte greu campionatul. Să nu fii schimbat, între singurii patru antrenori care n-au fost schimbaţi! Aici sunt doar cinci antrenori care n-au fost schimbaţi.

Şi să termin campionatul şi aici, la Gaziantep, e ca şi cum am câştigat campionatul în Turcia. Cu o echipă nou-înfiinţată, un club mai mic decât mine ca vârstă cum ar veni, s-a înfiinţat în 1988. Este primul an în prima ligă, o echipă făcută de la zero, zero, zero de mine.

Să fii pe locul 9 ar trebui să fie mândrii cei din Gaziantep. Când am avut ofertă să plec mi-au mărit contractul ca să nu plec”, a declarat Șumudică, la plecarea din România.

Cum îl așteaptă turcii pe Șumudică

Șefii lui Gaziantep le-au amenajat camere lui „Șumudică & Co”, deoarece vor trebui să stea în carantină timp de 14 zile, notează Digi Sport.

Sursa citată mai notează faptul că Gaziantep ar urma să înceapă pregătirile pe 11 mai, însă fără Marius Șumudică.

Publicat: 06 05. 2020, 15:19