Garay e primul fotbalist din La Liga infestat cu Covid-19! Ce mesaj a avut vedeta Valenciei + Se va izola cu frumoasa Tamara | FOTO

Ezequiel Garay, fundaşul argentinian al celor de la Valencia, este primul fotbalist din campionatul Spaniei care a fost depistat pozitiv cu Covid 19.

Garay a făcut anunțul pe reţelele sociale. „Este clar că am început 2020 într-un mod rău! Am fost testat și s-a dovedit că am coronavirus! Mă simt foarte bine iar acum nu trebuie decât să ascult de sfatul autorităților, adică să mă autoizolez pentru o perioadă„, a postat apărătorul Valenciei.

Garay a fost operat la începutul lui februarie, după o gravă accidentare la genunchi, și astfel nu a intrat în contact prea mult cu ceilalți colegi. El a fost în tribune la meciul de marţi, returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, cu Atalanta, pierdut de spanioli cu 3-4.

De asemenea, alți doi inși din organigrama clubului au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus.Ezequiel Garay o să fie nevoit să se izoleze în casa pe care o deține în Valencia alături de Tamara, una dintre cele mai furmoase femei din Spania.

Tamara, soția lui Garay
  • 6.000.000 de euro este cota lui Garay, conform transfermarkt.com

Publicat: 15 03. 2020, 14:09
Actualizat: 15 03. 2020, 14:34