Galatasaray a dat cărțile pe față! Transferul lui Olimpiu Moruțan s-a făcut: 6.000.000 de euro sau 3.000.000 plus 50 % din viitoarea vânzare!

Galatasaray a dat cărțile pe față despre transferul lui Olimpiu Moruțan: gruparea „Cim Bom” susține că mutarea românului la Ankaragucu s-ar fi făcut!

Mijlocașul a fost împrumutat în vara anului trecut și a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei lui Emre Belozoglu în acest sezon.

Galatasaray a dat cărțile pe față

Mutarea lui Moruțan a iscat controverse în lumea fotbalului din Turcia în ultimele zile, din cauza unei situații inedite care s-a creat din pricina unei clauze din contract.

Concret, conform înțelegerii dintre Galatasaray și Ankaragucu, formația care l-a împrumutat pe Moruțan ar fi fost obligată să achite suma de transfer definitiv după ce românul ar fi bifat un anumit număr de jocuri ca titular.

Cu toate astea, liderul din Super Lig a reacționat printr-un comunicat oficial și a precizat că mutarea s-ar fi făcut deja!

„Pentru transfer, Ankaragucu îi plătește clubului nostru suma de 3 milioane de euro și 50% dintr-un eventual viitor transfer, dar nu mai puțin de 3 milioane de euro. Dacă Ankaragucu mai plătește 3 milioane de euro până la 30 iunie 2024, clauza s-ar modifica și vom mai avea 25% din profitul de pe urma unui eventual viitor transfer.

Potrivit acordului, clubul nostru are clauză să-l cumpere înapoi pe jucător cu suma de 3 milioane de euro”, se arată într-un comunicat al lui Galatasaray, citat de Yurtspor.

Explicațiile lui Belozoglu

Reacția oficială a celor de la Galata vine la scurt timp după ce antrenorul lui Moruțan de la Ankaragucu, Emre Belozoglu, și-a explicat decizia de a nu-l mai titulariza pe român prin faptul că clubul ar trebui să achite o clauză pe care nu și-o poate permite!

„Dacă Moruțan mai e titular în două meciuri, se activează clauza. Am spus că Ankaragucu nu-și permite să plătească aceste sume, așa că Moruțan nu mai poate fi titular dacă nu apare un acord între cluburi”, a spus Emre Belozoglu, după un meci în care l-a lăsat pe Moruțan pe bancă.

Publicat: 04 03. 2024, 18:30
Actualizat: 04 03. 2024, 19:40