Florin Andone a mers la Suarez să-i ceară tricoul. Cum a reacționat starul Barcelonei

Sâmbătă, de la ora 17:00, Real Madrid o va întâlni în etapa cu numărul 20 din Primera Division pe Cordoba, echipă la care evoluează românul Florin Andone, revelația campionatului atât pentru presa sportivă din țară, dar și din Spania. În vârstă de 21 de ani, atacantul speră nu doar să obțină un rezultat pozitiv în fața echipei sale favorite, ci și să facă schimb de tricouri cu câștigătorului Balonului de Aur din acest an, Cristiano Ronaldo. Totuși, gestul îl va costa pe Andone 50 de euro, echivalentul propriului echipament.

Atacantul român a fost taxat în trecut de oficialii celor de la Cordoba, după ce la finalul partidei cu Barcelona, încheiat 5-0 pe Camp Nou, a făcut schimb de tricouri cu Suarez: „L-am întrebat >. Răspunsul a fost afirmativ, dar a vrut tricoul meu la schimb. Am fost mândru că l-a dorit. Știam că voi plăti 50 de euro pentru a fi înlocuit, dar nu m-a deranjat. A fost o ocazie unică”, a dezvăluit Florin Andone în presa spaniolă.

„Voi dori la final tricoul lui Ronaldo”

Iar cum Ronaldo este jucătorul său preferat, internaționalul român a pregătit deja cei 50 de euro, urmând ca la final să-i ceară portughezului tricoul, fiind însă conștient de faptul că nu doar el se va duce țintă la atacant pentru o amintire: „Voi dori un tricou și la finalul meciului cu Real Madrid. Toți jucătorii vor vrea să facă schimb cu Cristiano Ronaldo. Mi-aș dori să fiu eu cel care îl va lua, dar nu m-ar deranja nici cel al lui Arbeloa sau al lui Nacho”, a dezvăluit Florin Andone, cel care în ultima săptămână a fost în centrul atenției presei spaniole, pentru care a oferit un interviu emoționant despre viața dificilă pe care a avut-o la început și drama prin care a trecut atunci când tatăl său a murit într-un accident de mașină: „Viața îți dă palme și te învață cu forța. Toate golurile mele sunt dedicate lui. Aveam 10 ani când a murit și mereu îmi aduc aminte de el. E acolo sus. Îl simt mereu lângă mine. Încă simt puțină furie, mereu vreau să câștig pentru el”, a declarat Andone pentru Marca.

1
un gol la 125 de minute a marcat Andone în Primera Division. Ronaldo are un gol la 55 de minute, iar Messi a marcat o dată la 98 de minute


 

Publicat: 24 01. 2015, 08:48
Actualizat: 24 01. 2015, 09:05