Florentino Perez a decis! Ce se întâmplă cu Xabi Alonso după Barcelona – Real Madrid 3-2

SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 12 ianuarie 2026
Vezi galeria foto - 6 poze

Presa din Spania a aflat ce decizie a luat Florentino Perez (78 de ani), la scurt timp după ce Xabi Alonso (44) și compania au pierdut Supercupa la Jeddah, Barcelona – Real Madrid 3-2.

Antrenorul madrilenilor nu se descurcă tocmai bine nici în La Liga, deoarece Real Madrid se află la patru puncte în spatele rivalei catalane.

Florentino Perez încă are încredere în proiectul lui Xabi Alonso, chiar și după Supercupa pierdută, Barcelona – Real Madrid 3-2

Duminică seară, 11 ianuarie 2026, la Jeddah, în Arabia Saudită, pe stadionul „King Abdullah Sports City”, Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei cu Real Madrid, 3-2, și i-a dat o nouă lovitură rivalei.

Catalanii se impuseseră în fața rivalilor și în ediția 2025 din Supercupa Spaniei, iar cu triumful din 2026 au ajuns la un total de 16 astfel de trofee câștigate în întreaga istorie.

Xabi Alonso, Vinicius și compania au fost profund afectați de eșec, mai ales că situația nu arată roz pentru ei nici în celelalte competiții. Concret, Real Madrid este pe locul secund în La Liga, cu 45 de puncte adunate după 19 etape. În schimb, liderul FC Barcelona are 49 de puncte și un golaveraj net superior.

În faza principală din UEFA Champions League, madrilenii sunt pe locul 7 după 6 etape, cu 12 puncte. Însă, clasamentul este extrem de strâns în partea inferioară și, spre exemplu, Barcelona se află pe 15, cu 10 puncte. Așadar, Real mai are de dat două lupte importante în misiunea de a se clasa în primele 8, respectiv de a accede direct în optimile de finală.

Având în vedere contextul dat și pretențiile de pe Santiago Bernabeu, care sunt an de an uriașe, fie că vorbim despre conducere sau doar despre suporteri, s-a scris că Xabi Alonso ar fi la doar un pas de a fi demis.

Eșecul din Supercupa Spaniei putea fi un moment potrivit pentru Florentino Perez, însă jurnaliștii iberici de la Defensa Central au aflat că președintele Realului a decis să îi acorde în continuare credit lui Xabi Alonso. Chiar după fluierul final de la Jeddah, Perez și-a informat colaboratorii din conducerea clubului că Xabi Alonso va rămâne în funcție și, mai mult, a spus că vede în acesta un antrenor capabil să câștige trofee.

Ce a declarat antrenorul Xabi Alonso după primul eșec consemnat în fața Barcelonei

Din postura de antrenor principal, Xabi Alonso a fost la doar a doua dispută cu rivala FC Barcelona. Prima oară a întâlnit-o pe 26 octombrie 2025, în etapa 10 din La Liga, iar atunci elevii său au izbutit să câștige partida la limită, scor 2-1.

Însă, pe 11 ianuarie 2026, tot la limită, tabela a indicat o victorie a catalanilor, astfel că antrenorul Xabi a înregistrat prima înfrângere în El Clasico.

„Nu suntem fericiți cu acest rezultat, dar avem un sezon lung în fața noastră și deja ne gândim la meciurile următoare”, a declarat Xabi Alonso, printre altele, după înfrângerea încasată la Jeddah.

Publicat: 12 01. 2026, 08:58
Actualizat: 12 01. 2026, 09:02