Finala Ligii Campionilor: Tottenham – Liverpool | Mohamed Salah vrea revanșa după eșecul de anul trecut: „Sper că voi juca tot meciul de data asta”

Finala Ligii Campionilor 2018/2019, dintre Tottenham Hotspur și FC Liverpool se apropie, iar Mohamed Salah, vedeta echipei lui Jurgen Klopp, a anunțat că vrea să-și ia revanșa după eșecul suferit anul trecut.

Anul trecut, Liverpool a ajuns, de asemenea, în finala Ligii Campionilor, unde a întâlnit-o pe Real Madrid. Din nefericire pentru Salah, fotbalist aflat în mare formă, a suferit o accidentare după doar 30 de minute din cauza unei intervenții ai lui Sergio Ramos. Egipteanul a părăsit terenul, iar englezii au pierdut finala, scor 1-3.

Acum, Mohamed Salah speră ca deznodământul să fie unul fericit, iar finalul de sezon să-i aducă trofee atât la nivel de club, cât și la echipa națională a Egiptului: „Ar fi mai mut decât un vis să înscriu eu golul victoriei. Sper să devină realitate, iar apoi să câștig și Cupa Africii pe Națiuni. Sunt foarte fericit că am șansa să joc o altă finală. Sper că voi putea evolua tot meciul de data asta. Sunt foarte nerăbdător și îmi doresc să îndreptăm ceea ce s-a întâmplat anul trecut”, a declarat atacantul, pentru beIN Sports.

Liverpool, echipă cu 5 trofee ale Ligii Campionilor în palmares, o va întâlni în ultimul act din această ediție pe Tottenham, care se află la prima finală. Salah crede că istoria celor două cluburi nu va reprezenta neapărat un avantaj pentru „cormorani”: „Trebuie să fim concentrați pentru a câștiga. Cine e sau nu favorită nu va schimba ceea ce facem pe teren. Privim cu încredere pentru că am avut parte de o pregătire bună în Spania. Ne întoarcem la Liverpool foate motivați”

În acest sezon, Mohamed Salah a fost folosit în 51 de partide și a reușit 26 de goluri, 4 dintre acestea venind în Liga Campionilor.

Finala Ligii Campionilor, Tottenham – Liverpool, se joacă sâmbătă, 1 iunie, pe Estadio Metropolitano, din Madrid. Partida va fi transmisă în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.

Publicat: 29 05. 2019, 13:49
Actualizat: 29 05. 2019, 13:50