Gluma care a făcut înconjurul internetului: Martin Braithwaite s-a autopropus să fie noul număr „10” al Barcelonei, după plecarea lui Leo Messi

Leo Messi și-a anunțat plecarea de la FC Barcelona, iar formația catalană va trebui să găsească un nou număr „10”. Astfel că internauții au scris, în spirit de glumă, că danezul Martin Braithwaite s-ar fi autopropus oficialilor Barcelonei să fie succesorul numărului de pe tricoul lui Leo Messi la formația catalană.

Martin Braithwaite a fost transferat de FC Barcelona, în luna februarie a acestui an, de la Leganes pentru 18 milioane de euro.

Martin Braithwaite s-a autopropus să fie noul număr „10” al Barcelonei, după plecarea lui Leo Messi

Martin Braithwaite nu a impresionat la Barcelona. Acesta a fost adus pe „Camp Nou” ca soluție de „avarie” pentru perioada în care Luis Suarez a fost accidentat. Cât despre următorul număr „10” de la Barcelona, încă nu se știe care jucător va purta acest număr pe tricou, în eventualitatea în care Messi va pleca de la echipă.

Leo Messi este nemulțumit de evoluțiile Barcelonei din sezonul recent încheiat, în care echipa nu a avut nici o realizare, și este hotărât să părăsească formația la care s-a consacrat ca fotbalist.

Manchester City îl vrea cu orice preț pe Leo Messi

Conform publicației The Telegraph, Manchester City este dispusă să-i ofere Barcelonei 225 de milioane de euro pentru transferul lui Leo Messi. Ba mai mult, oficialii catalani ar fi de acord cu această sumă, astfel că starul argentinian are șanse mari să evolueze pe Etihad, începând cu sezonul viitor.

Sursa citată mai notează că Manchester City vrea să semneze cu Leo Messi un contract valabil trei. Englezii i-au pregătit fotbalistului și un salariu de nerefuzat, astfel, în cei trei ani petrecuți la formația din Manchester, Leo Messi ar urma să câștige 335 de milioane de euro.

Joan Gaspart, fostul preşedinte al Barcelonei, atac devastator la adresa lui Leo Messi

Joan Gaspart (75 de ani), fostul președinte al echipei FC Barcelona, a avut un discurs destul de dur la adresa lui Lionel Messi (33 de ani), după ce argentinianul a anunțat că vrea să plece de pe „Camp Nou”.

Fostul oficial al catalanilor este de părere că fotbalistul argentinian trebuie să își ducă la bun sfârșit înțelegerea cu FC Barcelona sau clauza pe care o are în contract să fie achitată dacă acesta vrea neapărat să părăsească clubul acum.

„Nu poți pleca. El va pleca în 2021. Am văzut contractul și este foarte clar. Clauza s-a încheiat în iunie și nu e cale de întoarcere. Prefer să plece la anul pe gratis, decât să plece pentru mai puțin de 700 de milioane de euro. E decizia clubului aici, nu a jucătorului. Clubul a plătit jucătorii. Aici nu e vorba despre bani, contractul e contract.

Îl iubesc pe Messi foarte mult, dar iubesc Barcelona și mai mult. Clauza trebuie să fie plătită. E o clauză de 700 de milioane de euro și contractele sunt făcute să le respecți. Înțeleg că se face presiune ca el să plece, dar dacă eu sunt președintele Barcelonei nu vor negocia nici măcar un euro.

Dacă Messi pleacă pentru mai puțin decât presupune clauza lui, va fi mai umilitor decât 2-8 (n.r. înfrângerea cu Bayern Munchen). Messi trebuie să nu uite că fanii iubesc mai mult clubul decât jucătorul. Și dacă Messi pleacă anul viitor, ei bine, ghinion, pleacă la 34 de ani”, a spus Joan Gaspart, într-o intervenție la Radio Marca.

Publicat: 30 08. 2020, 09:33
Actualizat: 30 08. 2020, 13:16