EXCLUSIV – Pițurcă e consecvent: A votat cu Messi la Balonul de Aur

*Frank Ribery și Cristiano Ronaldo sunt favoriții din acest an pentru „Balonul de Aur”, însă selecționerul României rămâne conservator: L-a ales din nou pe starul Barcelonei, Lionel Messi.

Selecționerul României, Victor Pițurcă, și-a dat votul alături de alte 600 de persoane pentru stabilirea „Balonului de Aur”, ediția 2013, cel mai râvnit trofeu individual al finalului de an. „Am votat cu Messi. Consider că este cel mai bun jucător din lume. Chiar dacă a mai scăzut din intensitate, a rămas o mare valoare”, a declarat Victor Pițurcă, în exclusivitate, pentru ProSport. Piți pare a fi fanul argentinianului de la Barcelona, pe care l-a votat și anul trecut, când Messi a câștigat al patrulea Balon de Aur consecutiv. 

Votul lui Pițurcă de anul trecut a arătat astfel:
1. Messi
2. Falcao
3. Ronaldo

Din fiecare țară afiliată la FIFA votează câte trei persoane: selecționerul, căpitanul naționalei și un ziarist. Anul acesta, pentru România a votat Vlad Chiricheș care i-a luat locul lui Raț pe listă.

Cei trei finaliști nominalizați de FIFA în acest an sunt Lionel Messi (Barcelona), Franck Ribery (Bayern Munchen) și Cristiano Ronaldo (Real). În Spania, presa vede o luptă între Messi și Ronaldo. Cotidianul El Mundo Deportivo a centralizat 27 de opțiuni, concluzionând că CR7 are de două ori mai multe adeziuni decât Messi și Ribery. Pe de altă parte, Agencia News a anunțat, în urmă cu patru zile, că Messi va câștiga al cincilea „Balon de Aur”. Anul trecut, agenția respectivă a dezvăluit clasamentul final cu o lună înainte de gală, pronosticul ei dovedindu-se sută la sută exact.

Aseară, ProSport a scris că Ronaldo este favorit detașat la câștigarea Balonului de Aur, informația fiind dezvăluită de cotidianul catalan „Mundo Deportivo”.

Publicat: 09 12. 2013, 17:39
Actualizat: 09 12. 2013, 20:10