Zicu&Co, supermotivați de conducere!** Prime record pentru jucătorii lui ȚSKA dacă SCOT Steaua din Europa!

Pentru a ajunge în grupele Europa League, Steaua trebuie să treacă de ȚSKA Sofia, o echipă destul de incomodă.

Situația financiară a bulgarilor este critică, o eventuală calificare în grupe salvând conturile echipei. Pentru motivarea jucătorilor, șefii clubului le-au promis nu mai puțin de 600.000 de euro dacă vor reuși să elimine Steaua, susțin cei de la Temasport.

Zicu și colegii săi ar urma să împartă această sumă în cazul unei calificări în grupe, recompensă pentru milioanele de euro virate în conturile clubului de către UEFA.

Dacă vor fi eliminați din Europa, bulgarii speră să reușească vânzarea vedetei Delev, jucător cotat la peste un milion de euro, pentru redresarea financiară a clubului.

Publicat: 14 08. 2011, 15:54
Actualizat: 14 08. 2011, 15:59