„Zapata ne tot face cadouri,** sper să ne revanșăm față de el”

Steliștii par mulțumiți de remiza pe care au obținut-o în
această seară, contra lui Twente, chiar dacă, cu două puncte după
primele dispute din grupe, roș-albaștrii au o misiune extrem de
grea.

Evoluția lui Zapata l-a impresionat pe Onicaș, care vrea să se
revanșeze față de columbian, cât de curând.

E bun acest rezultat, am întâlnit o echipă care a
învins-o pe Fenerbahce și noi am reușit o remiză. Se putea mai
mult, dar la fel s-a întâmplat și la Brașov.

Zapata ne face cadouri tot timpul, ne-a salvat în atâtea
rânduri. Sper să îi facem și noi cadouri în curând
„, a
explicat închizătorul din Ghencea.

Bicfalvi nu este nici el dezamăgit de rezultat și spune
că ineficacitatea Stelei s-a datorat în principal valorii
formațiilor întâlnite. E un rezultat echitabil, a fost un meci
greu, dar sperăm ca pe viitor să obținem rezultate mai bune și să
ne calificăm. Am jucat cu Brașovul și Twente, două formații
puternice, chiar dacă nu am primit gol, nici nu am
marcat

Publicat: 02 10. 2009, 01:33
Actualizat: 02 10. 2009, 13:49