Wenger a sperat într-un „happy ending”, dar calculele nu i-au ieșit. Discursul francezului, între „frustrat și foarte supărat” și cuvinte frumoase despre Diego Costa

Meciul cu numărul 250 din cariera europeană a lui Arsene Wenger a reprezentat ultima partidă continentală pe banca lui Arsenal. Tehnicianul francez a sperat până în ultimul moment că va putea să-și ia rămas bun de la clubul pe care l-a condus timp de 22 de ani cu un trofeu european, dar acest lucru nu se mai poate întâmpla.

„Sunt foarte frustrat. E foarte greu să accepți eliminarea după modul în care am jucat pe durata celor 180 de minute. Clubul are timp să gândească strategia pentru sezonul viitor. Acești jucători au calitate, iar dacă în vară vor fi luate decizii corecte, echipa se va ridica la cel mai înalt nivel. Eu nu am niciun plan în acest moment. Trebuie să-mi revin după această mare dezamăgire.

Sunt foarte supărat că voi părăsi clubul în acest fel. Jocul poate fi foarte crud în anumite momente. În tur am condus cu 1-0, dar am încasat un gol stupid. Acum am primit gol pe contraatac cu un minut înaintea pauzei. Am avut foarte multe ocazii, dar n-am reușit să marcăm. Golul marcat de Diego Costa a fost vital, de asta e unul dintre cei mai buni atacanți din lume”, a spus Wenger, citat de The Guardian.

După 1-1 la Londra, Atletico a triumfat pe „Wanda Metropolitano”, grație golului marcat de Diego Costa, și va juca finala de la Lyon în compania francezilor de la Olympique Marseille. Spaniolii pot ridica pentru a treia oară trofeul deasupra capului, în timp ce Marseille revine în ultimul act după o pauză de 14 ani. În 2004, Valencia s-a impus în dauna OM-ului, în finala disputată la Göteborg.

 

Publicat: 04 05. 2018, 08:31
Actualizat: 04 05. 2018, 08:34