„Vreau să avem FANI pe San Paolo!”** Lăcătuș dezvăluie tactica pe care o va aborda la Napoli

Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuș, a acordat un interviu unui
post de radio italian, spunând că nu își va concentra atenția
miercuri doar pe blocarea lui Lavezzi, deoarece consideră că
pericolul la Napoli vine din partea mai multor jucători:

„Vom avea o partidă foarte dificilă, Napoli este o echipă
puternică, iar pe teren propriu sunt cu adevărat o forță, deoarece
au de partea lor un public care îi împinge de la spate. Vom da tot
ce avem mai bun! Ne-am dori să avem și noi fani pe stadionul San
Paolo, în ciuda tuturor avertismentelor care au apărut în ultima
săptămână în presă. Sper să nu fie nici o poblemă de acest
gen.

Dacă îi voi acorda atenție specială lui Lavezzi? Vorbim despre el,
dar la fel de mult ar trebui să discutăm despre o serie de alți
jucători ai lui Napoli, care, de asemenea, pot face diferența.
Noi vom încerca să ne impunem
jocul, nu vom aștepta adversarul în jumătatea
proprie
„, a spus Lăcătuș.

Partida Napoli-Steaua se va disputa miercuri și va fi transmisă
live de Pro TV și LIVE TEXT de Prosport.ro.

Publicat: 13 12. 2010, 15:43
Actualizat: 13 12. 2010, 15:53