Villas-Boas:** „Pentru Porto, câștigarea Ligii Europa e o obligație!”

Antrenorul echipei FC Porto, Andre Villas-Boas, a declarat,
marți, la Dublin, că jucătorii săi au „responsabilitatea” și
„obligația” de a câștiga trofeul Ligii Europa, miercuri, în finala
cu Sporting Braga, informează AFP.

„Va fi foarte greu, pentru că au trecut nouă luni de când
am promis că vom câștiga Liga Europa. Bineînțeles, este o obligație
pentru o echipă ca a noastră să câștige trofee. Este
responsabilitatea noastră și cu această mentalitate abordăm fiecare
meci. Miercuri, sperăm să câștigăm un trofeu și suntem încrezători
în capacitatea noastră. Dar, va fi un meci complicat. Braga și-a
demonstrat valoarea învingând echipe recunoscute pe plan
internațional”
, a declarat Andre Villas-Boas.

Întrebat care este starea de spirit a jucătorilor săi, tehnicianul
a răspuns: „Nu am avut prea mult timp la dispoziție pentru
a ne pregăti. Am jucat sâmbătă, deci nu am avut timp decât să ne
recuperăm. Însă, suntem obișnuiți să jucăm din trei în trei zile.
Am studiat bine adversarul, însă cel mai important este să rămânem
fideli identității noastre”
.

Andre Villas-Boas a adăugat că o explicație a faptului că finala
Ligii Europa este sută la sută portugheză este că fotbalul din
această țară „este de calitate”. „Fotbalul portughez are
multe talente, este făcut din tehnică și creativitate. Impactul
mediatic al campionatului nu este foarte mare, dar dacă vă uitați
la marile echipe europene există întotdeauna doi sau trei jucători
portughezi. Acest lucru reflectă calitatea fotbalului
portughez”
, a mai spus tehnicianul.

Finala Ligii Europa dintre FC Porto și Sporting Braga se va disputa
miercuri, la Dublin, pe Aviva Stadium (Lansdowne Road), cu o
capacitate de 51.700 de spectatori, de la ora 21.45, și va fi
transmisă în direct de Pro TV.

Sursa: Mediafax

Publicat: 17 05. 2011, 22:27
Actualizat: 17 05. 2011, 22:32