Vasluienii nu ar fi crezut să audă asta: „Inter se teme!”** Omul care a făcut istorie în Italia vede posibilă marea surpriză: „Șansele sunt uriașe”

Mijlocașul Adailton Martins (35 de ani) a jucat doi ani la Vaslui și șase în Serie A
Brazilianul crede că echipa lui Șumudică va lua titlul în acest sezon

Cum e să stai departe de fotbal?
E foarte dificil. Câteodată nu-mi vine să cred că m-am lăsat de fotbal și când îmi văd toți foștii colegi jucând e deja mai greu.

Ți-e dor de România? La meciurile Vasluiului te-ai mai uitat?

Mi-e dor, crede-mă, am zis și când am plecat că m-am simțit foarte bine. Cât despre Vaslui, am mai văzut unele jocuri. Am văzut și cel cu Fener și cel de la Cluj și m-am înfuriat că nu am bătut iar pe CFR.

Ce impresie ți-a creat fosta echipă în acest an?
La jocul cu turcii îmi venea să intru prin televizor, ca să-i ajut pe băieți. Au avut ghinion în retur, iar penalty-ul ratat a pus capac. Echipa e puternică și anul acesta va câștiga campionatul 100%.

Anul trecut Vaslui a făcut două egaluri cu Lazio. Sunt șanse reale să se repete povestea și cu Inter?

Sigur că da, depinde foarte mult de jocul de acasă. Dacă băieții nu vor lua gol și vor reuși să înscrie, atunci șansele de calificare vor fi uriașe.

„Poate fi meciul carierei!”

Ai petrecut șase ani în Serie A. Ce sfaturi ai pentru vasluieni?
Să intre pe teren siguri pe ei, să nu se gândească la presiunea care le stă pe umeri, ci la faptul că acesta poate fi meciul carierei lor. Să joci cu Inter înseamnă împlinirea ca fotbalist. Nu mai contează nici salariile, nici primele, nimic.

Le-ai dat italienilor detalii despre Vaslui?

Nu prea. Am la Inter trei prieteni foarte buni, Julio Cesar, Gaby Mudingayi și Marco Benassi. Am vorbit cu ei acum câteva zile și mi-au spus că au o ambiție uriașă, mai ales pentru că anul trecut, Inter a trecut prin momente grele. Cu toate astea, se tem. Ei încă nu au început campionatul și nu au meciuri în picioare, pe când Vaslui e în plin sezon.

Cu cine vei ține joi?
Vaslui este inima mea! Sper ca prietenii mei de la Inter să facă un joc bun, dar Vaslui să se califice mai departe! Am încredere maximă în ei!

Adailton a bifat 59 jocuri pentru FC Vaslui și a marcat 17 goluri în Liga 1

Publicat: 20 08. 2012, 23:14
Actualizat: 20 08. 2012, 23:40