Ungurii sunt cu ochii pe români. Ce au scris despre eșecul lui CFR Cluj și despre revenirea FCSB din Europa League
Jurnaliștii unguri de la publicația Nemzeti Sport au fost cu ochii pe români, joi seară, 7 august 2025, în preliminariile din UEFA Europa League.
CFR Cluj a pierdut la limită cu portughezii de la Braga, scor 1-2 în Gruia, în timp ce FCSB a reușit o revenire de senzație în fața kosovarilor de la Drita și s-a impus cu 3-2.
Cum au rezumat ungurii meciurile făcute de CFR Cluj și FCSB în turul trei preliminar din Europa League
Echipele românești care ne reprezintă în cupele europene au ieșit din nou la rampă, joi seară, iar rezultatele înregistrate la finalul zilei au fost mixte.
În Conference League, Universitatea Craiova a învins-o fără drept de apel pe Spartak Trnava, 3-0, și și-a asigurat astfel prima șansă la calificarea în play-off.
În schimb, în Europa League, lucrurile nu au fost la fel de simple. CFR Cluj a pierdut cu Braga în Gruia, scor 1-2, astfel că va fi nevoită să meargă la victorie în returul din Portugalia.
La București, FCSB, care a „retrogradat” din preliminariile Ligii Campionilor, a izbutit să o învingă la limită pe Drita, scor 3-2, însă după ce a trecut prin niște emoții imense. Roș-albaștrii au fost conduși cu 0-2 până după minutul 60, însă în ultima jumătate de oră au reușit remontada, mulțumită unor goluri marcate de Daniel Graovac și Daniel Bîrligea, care s-a făcut remarcat cu o dublă.
Echipele românești angrenate în Europa League au fost urmărite cu mare atenție și de jurnaliștii unguri de la publicația Nemzeti Sport.
CFR Cluj a pierdut acasă în runda a treia a preliminariilor UEFA Europa League”, au titrat maghiarii.
În continuare, jurnaliștii au punctat:
CFR, care anterior a învins-o pe PAKS (n.r. – formație din Ungaria), a întâlnit-o pe Braga, echipa care a încheiat pe poziția a 4-a în prima ligă portugheză. Gorby i-a adus pe oaspeți de două ori în avantaj, în timp ce pentru echipa clujeană a marcat Sheriff Sinyan. CFR a pierdut prima manșă cu 1-2”, au scris ungurii.
Cum au descris revenirea FCSB
Cât despre revenirea de senzație a campioanei României, maghiarii nu au fost la fel creativi și s-au rezumat la a transmite doar câteva cuvinte:
FCSB a revenit după ce a fost condusă cu două goluri de Drita. Daniel Bîrligea a marcat golul victoriei de la punctul cu var, în minutul 90+4”, se mai arată pe publicația online Nemzeti Sport.
Retururile Braga – CFR Cluj și Drita – FCSB sunt programate joia viitoare, pe 14 august, de la orele 21:30, respectiv 21:00.