UEFA a făcut anunțul. Slovenul care decide soarta FCSB

Foto: Profimedia 18.02.2025
Vezi galeria foto - 6 poze

UEFA a făcut anunțul în privința arbitrului care va împărți dreptatea în meciul dintre FCSB și PAOK Salonic, din Europa League. Slovenul Matej Jug va decide soarta partidei de pe Arena Națională.

Oficialul sloven a mai arbitrat meciuri ale echipelor românești în cupele europene, iar la întâlnirea dintre FCSB și PAOK întreaga brigadă va fi formată de arbitri din Slovenia.

Anunțul UEFA în privința partidei celor de la FCSB. Slovenul care va arbitra meciul cu PAOK din Europa League

Slovenul Matej Jug va arbitra partida dintre FCSB și PAOK Salonic, din returul play-off-ului pentru calificarea în optimile Europa League. Întreaga brigadă de arbitri va fi formată din Slovenia, iar Jug va fi asistat la cele două margini de teren de Matej Zunic şi Manuel Vidali, în timp ce arbitru de rezervă va fi Mihael Antic.

În camera VAR a fost delegat Dragoslav Peric, iar arbitru asistent video va fi Roberto Ponis în duelul de pe Arena Națională de joi seara, de la ora 19:45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1 la Salonic. FCSB a profitat în repriza secundă de avantajul omului în plus după ce formația lui Răzvan Lucescu a rămas în inferioritate numerică după eliminarea brazilianului Taison, iar Gheorghiță și Dawa au adus victoria campioanei României.

Matej Jug, un cunoscător al echipelor românești în cupele europene

Matej Jug nu se află la primul contact cu echipele românești în cupele europene. Arbitrul sloven s-a aflat la centru la meciul dintre AS Roma şi CFR Cluj, câştigat de formația italiană cu 5-0, pe 5 noiembrie 2020, pe Stadio Olimpico, în grupele Europa League. A mai oficiat-o și pe Universitatea Craiova în victoria cu ucrainenii de la Zorya Lugansk, scor 3-0, pe 11 august 2022, în turul al treilea preliminar al Europa Conference League, victorie sinonimă cu calificarea în play-off a oltenilor.

Jug a oficiat și meciuri ale echipei naționale a României, nu doar partide ale echipelor românești de club. Slovenul a fost la centrul şi în meciul câştigat de prima reprezentativă a României cu Liechtenstein, scor 2-0, la Vaduz, din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, pe 14 noiembrie 2021.

Arbitrul a fost de două ori și rezervă la meciuri ale naționalei României, pe 11 noiembrie 2016, la partida România – Polonia 0-3, din preliminariile Cupei Mondiale din 2018, şi pe 9 septembrie 2023, la meciul România – Israel 1-1, din preliminariile Campionatului European de anul trecut.

Publicat: 18 02. 2025, 14:02