UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Inter

UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva clubului Internazionale Milano, după meciul cu Tottenham, de joia trecută, din Liga Europa, acuzând comportamentul rasist al suporterilor italieni, a anunțat forul european, care a precizat că va studia cazul la 19 aprilie.

Clubul italian va fi judecat și pentru probleme de organizare și lansare de obiecte în teren.

Tehnicianul echipei Tottenham, Andre Villas-Boas, a cerut ca UEFA să ia măsuri împotriva clubului Internazionale Milano, după ce atacantul togolez Emmanuel Adebayor a fost vizat de manifestări rasiste ale fanilor în timpul meciului contând pentru optimile de finală ale Ligii Europa.

Scandările erau ușor de auzit. E o situație dificilă pentru Inter, nu este prima dată când se întâmplă asta„, a spus Villas-Boas.

Adebayor a marcat golul decisiv pentru calificarea londonezilor în sferturile de finală ale Ligii Europa.

În urmă cu trei săptămâni, în timpul derbiului orașului Milano, mai mulți fani ai echipei Inter au agitat banane gonflabile și au imitat țipetele de maimuță, comportament întâmpinat cu fluierături de restul publicului. Inter a primit ulterior o amendă de 50.000 de euro.

Tottenham Hotspur s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Europa după ce a trecut în optimi de Internazionale Milano. Tottenham a câștigat prima manșă, pe teren propriu, scor 3-0, iar în retur a fost învinsă de Inter cu scorul de 4-1.

sursa: Mediafax

Publicat: 18 03. 2013, 16:55
Actualizat: 18 03. 2013, 16:57