Tamaș e pregătit de luptă:** „Turcii sunt tari, dar îi batem!”

Gabi Tamaș vorbește în stilul său, direct la obiect și
nonconformist, despre meciul cu Galatasaray, despre șansele la
calificare ale echipei sale și despre diferența dintre partida cu
turcii și cea de duminică, împotriva Rapidului.

-Crezi că își poate lua Dinamo revanșa după acel 1-4 din
meciul tur?

-Cum să nu? De asta este frumos fotbalul. Ei sunt o echipă mai
puternică decât noi acum. Dar putem juca foarte bine și să îi
batem! Iar bucuria ar fi imensă…

-Ce trebuie să facă Dinamo pentru a nu repeta rezultatul din meciul
tur?

-(Râde) Să dăm mai multe goluri decât ei… Să fim atenți, să rămânem
concentrați 90 de minute. Și putem câștiga. OK, sunt tari, dar și
ei poti fi învinși.

-Să înțeleg că mai crezi în calificarea în primăvara
europeană?

-Eu sunt sigur că ne putem califica. Foarte serios zic asta. O să
cred în calificare atât timp cât mai avem și cea mai mică șansă.
Adică sper până la capăt.

„Să ne
facem un nume în Europa!”


-Sunt meciurile din campionat mai importante decât cele din
Europa?

-Pe plan fotbalistic, meciul cu Galatasaray este mai important.
Campionatul este abia la început. Iar pentru Dinamo, pe plan
fotbalistic, este mai important să își facă un nume și în Europa,
să bată pe Galata și apoi să se califice din grupă.

-Din nou veți juca fără fani. Contează?

-Este foarte greu. Dar sunt convins că fanii noștri vor fi pe
străzi, pe lângă stadion și o să putem să îi auzim din când în
când. Exact ca la meciul cu Panathinaikos! Doar că acum sperăm să
nu îi dezamăgim ca atunci. Stai, pot să te întreb și eu ceva?

-Te rog, ce?
-Cu Rapidul este cu spectatori?

-Da. Și pentru că ai întrebat, care meci este mai important pentru
Dinamo? Cu turcii sau cu Rapid?

-Sincer? Aș vrea să-i batem pe turci și să trecem de grupe. Și aș
mai vrea să pierdem cu Rapid și să luăm campionatul!

Arbitrează
Hațegan!

Vasile Avram a amânat până în ultima clipă numirea unei brigăzi
la Dinamo – Rapid. Deși obișnuia să facă alegerea de luni,
președintele CCA s-a hotărât abia ieri. Cum expunerea fiului său,
Marius, în fața lui Cristi Borcea, cel mai aprig contestatar al
său, nu reprezenta o variantă acceptabilă, Avram senior s-a hotărât
să-l delege pe Ovidiu Hațegan. Arădeanul a mai arbitrat un singur
meci de-al lui Dinamo în acest sezon – în etapa a 4-a, 1-0 cu CFR
-, dar nu a fost prezent la niciun meci de-al Rapidului în actuala
stagiune. Hațegan a fost ales în urma lipsei de variante din rândul
ecusoanelor FIFA, pentru că, din diverse motive, Tudor, Deaconu,
Constantin, Kovacs erau ineligibili, iar Balaj ar fi venit la doar
trei zile după un meci important în Europa League.

Publicat: 05 11. 2009, 10:58
Actualizat: 06 11. 2009, 14:09