Surpriză pentru Mario Camora la meciul de la Braga. Până și Dan Petrescu a părut încântat. „Am auzit că va veni un autocar”. Marele regret al portughezului. „De multe ori plâng”
SC Braga – CFR Cluj este primul meci pe care Mario Camora îl joacă în Portugalia în ultimii 13 ani. Căpitanul echipei clujene a fost în teren și în 2012, tot la un meci cu echipa din Braga.
„Putem spune că este un meci special, deoarece m-am născut în Portugalia și după 13 ani mă întorc să joc în Portugalia. Sper ca rezultatul să fie la fel cum a fost ultima dată când am jucat aici (n.r. 2-0). Va fi un meci greu, dar ne jucăm șansa noastră”, a spus legendarul jucător al echipei din Gruia.
Anunțul care l-a destins pe Dan Petrescu: „Dar, am auzit că va veni un autocar”
Camora va avea propria galerie la partida de astăzi. Familia și prietenii săi organizează o excursie la Braga, pentru a-l încuraja. Samora Correira este localitatea unde s-a născut fotbalistul lui CFR, care și-a atras porecla „Camora”, prin care a devenit cunoscut, tocmai din această localitate.
„Familia și prietenii au organizat, eu nu am avut nici o treabă. Nu am organizat eu această excursie. Normal că mă bucur că după meci îmi voi vedea familia, îmi voi vedea prietenii, dar până atunci le-am și spus să nu mă deranjeze cu absolut nimic, pentru că vreau să fiu concentrat la meci. După meci, avem timp să stăm împreună. Mă bucur că vin”, le-a spus Camora jurnaliștilor portughezi.
Până și Dan Petrescu s-a luminat la față când a auzit de autocarul cu susținători ai lui Mario Camora.
„Nu l-am întrebat, dar am auzit că va veni un autocar.
Sper că ne vor ajuta. Desigur, trebuie să jucăm și pentru ei. Simao și Bolgado au și ei prieteni aici, în Portugalia și sper că vor aduce și ei niște fani. Desigur, vor fi alții care vor susține Braga, dar să sperăm că puținii noștri fani să ne ajute să avem un rezultat fantastic”, a declarat, zâmbitor, antrenorul lui CFR Cluj.
Camora, viață de film: „De la 16 la 18 ani am lucrat la termopane. A fost o lecție de viață”
Mario Camora a debutat în prima ligă din Portugalia în 2006, pentru Beira Mar. A bifat 100 de partide în țara natală, înainte de a face carieră în România. Căpitanul lui CFR are o poveste cu scenariu de film.
„Am plecat la 18 ani de acasă. De la 16 la 18 ani am lucrat la termopane. Au fost doi ani foarte grei, dar care m-au ajutat să cresc mai repede și să dau valoare multor oameni care lucrează. Nu este ușor să te trezești dimineața la 7 în fiecare zi și să stai 8 ore și jumătate. Mergeam cu bicicleta și după muncă mergeam la antrenament, la divizia a șasea. De multe ori mergeam trei etaje cu geamul în spate. N-a fost ușor, dar a fost o lecție de viață. Trebuia s-o fac pentru că banii nu ajungeau pentru tot”, a povestit în trecut Mario Camora, pentru Prima Sport.
Căpitanul lui CFR l-a avut ca exemplu pe fratele său, care a jucat fotbal până la nivelul ligii secunde din Portugalia. Părăsit de tatăl natural, Mario a regretat că tatăl său vitreg nu l-a văzut jucând pentru naționala României.
„Îl consider tatăl meu adevărat. El mi-a dat tot ce aveam nevoie. Mama l-a cunoscut când aveam 6-7 ani și m-a ajutat foarte mult. Când eram la Beira Mar, din păcate, a murit. Îi simt și acum lipsa, de multe ori. De multe ori plâng, pentru că mi-e dor de el. Dar, acesta este un lucru normal. Am vrut să-i cunoască pe copiii mei și te doare că nu poți. Sau, când ai succes, cum a fost și la națională, să merg la națională… Știu că e mândru de mine și mă vede, dar să simtă și el. Îi plăcea foarte mult fotbalul”, spune Camora în emisiunea „Meciul Vieții”.