Suporterii au fost alături de Eric:** „Întoarce-te!” Mesajul pentru Horoba

Medieșenii nu s-au înghesuit la cel mai important joc din
istoria echipei, iar partida n-a fost o lovitură financiară, așa
cum se așteptau oficialii clubului.

„E meciul meciurilor pentru noi”, au strigat la
unison conducătorii și jucătorii Gazului, sperând că vor avea un
stadion plin. Tocmai de aceea și prețul biletelor a fost mai mare
decât la un derby din Liga I. 25 de lei a costat un tichet,
indiferent de tribună. Dezamăgiți după înfrângerea la scor cu
Dinamo de duminică (0-5), medieșenii nu s-au mai înghesuit la
stadion, așa cum au făcut-o la debutul Gazului în Europa League, cu
KuPs. Doar 4.500 de fani s-au aflat ieri în tribună, ceea ce
înseamnă că s-au strâns abia ceva mai mult de 100 de mii de lei din
vânzarea biletelor cu Mainz.

Suporterii germani au fost însă la înălțime. Echipa care a terminat
sezonul trecut pe 5 în Bundesliga a venit însoțită de 100 de fani,
îmbrăcați toți la fel și care au cântat pe toată durata
partidei.

„Pleacă
Horoba! Eric te vrem înapoi”

Fanii n-au uitat nici la acest meci de marea lor problemă, plecarea
lui Eric, căruia Ioan Horoba nu a vrut să-i mărească salariul.
Suporterii țin cu jucătorul în acest conflict și i-au cerut din nou
demisia lui Horoba, după ce au inițiat chiar și o petiție on-line.
„Pleacă Horoba!” și „Eric te vrem
înapoi”
, scria pe două bannere ale galeriei medieșene.

Publicat: 05 08. 2011, 08:35
Actualizat: 05 08. 2011, 08:36