Steaua se luptă cu o țară întreagă!** Olandezii fac front comun atunci când joacă în Europa! „Nu ținem cu echipele străine, ne gândim la fotbalul nostru”

Reflexul pe care îl ai când intri în Enschede este acela de a vorbi în șoaptă. Nu pentru că te-ar urmări cineva, ci pentru că ai putea deranja. Exact, este liniște și multă verdeață, prea multă chiar și pentru animalele de la fermele care împânzesc zona. Apare al doilea reflex, acela de a inspira puternic aerul curat în momentul în care cobori din mașină.

Totul se regăsește într-un contrast foarte puternic cu atmosfera din echipa Stelei, cu antrenori demiși pe un post de televiziune și reînscăunați pe altul. Aici e liniște și nimeni nu se dă peste cap pentru venirea Stelei. Dimpotrivă, pe olandezi îi interesează doar de echipa lor, nu se uită în curtea noastră. „Puține echipe rezistă pe stadionul lui Twente. Va fi o atmosferă incendiară și sunt convins că Steaua nu are nicio șansă”, ne dezarmează un susținător al echipei lui McClaren, deși spune că el ține cu Heracles, o echipă de jumătatea a doua a clasamentului. „Noi nu ținem cu echipele străine, ne gândim întâi la fotbalul nostru, doar așa putem crește”, ne explică el după ce ne vede nedumerirea pe chipuri. Ne gândim dacă să luăm personal mesajul sau să i-l transmitem lui Borcea, un fan înrăit al lui Twente, după cum s-a declarat. Mergem spre stadion și nu apare niciun gardian care să ne oprească. Aici pășim până la centrul terenului fără ca vreo firmă de pază să își simtă înșelată vigilența, cum a fost la Național Arena, dar nici noi, ca ziariști nu mai simțim adrenalina necesară. Cam atât despre Enschede, un oraș care este la doar 100 de kilometri de Gelsenkirchen, posibila destinație a echipei care se va califica

Publicat: 22 02. 2012, 08:28
Actualizat: 22 02. 2012, 11:19