Steaua riscă excluderea!** FOTO Brigada de arbitri, asediată! Polonezul Borski, scuipat în față!

Scuiparea și bombardarea cu scaune a arbitrilor polonezi la
finalul partidei de aseară pun în pericol clubul din Ghencea, care
riscă inclusiv excluderea din Europa League!

Furioși că meciul a fost prelungit până când Napoli a egalat,
jucătorii steliști s-au repezit la centralul Marcin Borski. „Vârf
de lance” al grupului a fost Marius Ianuli, zis și Mache, nepot al
patronului Gigi Becali, care la un moment dat l-a scuipat pe
arbitru! Lăcătuș, pornit și el în trombă spre arbitri, și-a
înfrânat nervii și a încercat să-i îndepărteze pe
protestatari.

Scandalul a continuat la intrarea în tunelul care duce la vestiare,
unde spectatorii au bombardat brigada cu scaune și alte obiecte
contondente. În plus, unul dintre stewarzi l-a bruscat și el pe
Borski!

Observatorul, înjurat
de suporteri

În acest timp, în tribună, observatorul grec al meciului
fierbea. Oficialul UEFA, înfuriat și de suporterii care-l înjurau,
a refuzat să coboare spre vestiare până când gazdele nu i-au trimis
doi paznici.

Aceste incidente vor costa scump Steaua, care e cunoscută la
UEFA ca un club cu probleme. Totul depinde de arbitru și de
observator, care vor înainta rapoarte către Comisia de Disciplină
de la Nyon. În cel mai fericit caz, Steaua va scăpa cu o amendă.
Extrema cealaltă o reprezintă excluderea din Europa League. Din
fericire, UEFA evită, de obicei, să afecteze competiția prin astfel
de măsuri radicale. Cel mai probabil, după incidentele de aseară,
Steaua va fi amendată și va avea terenul suspendat o etapă. Aici
apare o altă problemă: România are doar trei stadioane omologate –
la Cluj, Piatra-Neamț și Timișoara. Arena CFR-ului iese din
discuție, astfel că Steaua rămâne cu ultimele două variante.

Publicat: 30 09. 2010, 23:28
Actualizat: 01 10. 2010, 00:56