„Steaua nu știe să joace la egal**, trebuie să dea cel puțin un gol”

Ion Vlădoiu crede că Steaua are un blazon de apărat în meciul de
miercuri seară și că „roș-albaștrii” se vor mobiliza îndeajuns de
mult pentru o partidă de o asemenea însemnătate. Vlădoiu crede
totuși că elevii lui Lăcătuș sunt obligați să dea cel puțin un gol
pe „San Paolo” pentru a spera la un rezultat pozitiv.

„Steaua e cea mai experimentată echipă din România în ceea
ce privește cupele europene. Ne-a reprezentat an de an cu succes,
iar jucătorii se vor mobioliza mult peste media meciurilor din
campionat. Jucătorii vor dori să intre bucuroși în vacanță. Au
această șansă de a scoate un rezultat bun și de a se califica. Pe
vremea mea eram cu pulsul în gât, eram pregătiți să alergăm 90 de
minute, plus încă vreo 40-50 după meci. Când românii au cuțitul la
os, sunt în stare să depășească situațiile-limită. Fotbaliștii din
ziua de azi au o viață mai complexă. Pe vremea mea erau doar
antrenamentele, familia și performanța. În afară de Tănase și
Bogdan Stancu, jucători care fac diferența, mi-aș fi dorit să fie
și alți jucători care să iasă în prim-plan din când în când. Steaua
nu știe să joace la egal, trebuie să dea cel puțin unul sau două
goluri. Trebuie să înscrie, altfel va fi greu, mai ales din cauza
presiunii publicului”
, a spus Vlădoiu la Sport.ro.

Meciul dintre Napoli și Steaua se va disputa miercuri, de la ora
22:05, iar meciul va fi transmis în direct de Pro Tv. Partida va
putea fi urmărită și live text pe www.prosport.ro.

În altă ordine de idei, acesta a precizat și că
Ionel Dănciulescu are dreptate atunci când spune că nu mai vrea să
fie rezervă
la Dinamo: „Danciu are dreptate. La vârsta
lui și la felul în care îl cunosc eu, vreau să spun decât că
trebuie felicitat pentru felul în care se antrenează și cum joacă.
El merită să joace 80-90 de minute pe meci. Nu-i dai șanse la
Dinamo, atunci lasă-l la altă echipă! El mai are multe goluri de
dat”
.

Publicat: 13 12. 2010, 11:09
Actualizat: 13 12. 2010, 11:11