Steaua a fost desființată, dar păstrează șanse mari pentru primăvară!** Și un eșec la Copenhaga o poate califica. Vezi calculele

Steaua a fost demantelată în această seară, în fața propriilor suporteri, scor 1-5 cu Stuttgart, dar păstrează șanse importante pentru a 10-a calificare în primăvara europeană.

Norvegienii lui Molde ne-au dat speranțe, reușind să egaleze în repriza secundă pe Copenhaga (scor la care formația lui Reghecampf era calificată(, dar până la final au cedat. Astfel, pentru roș-albaștri partida de peste două săptămâni, din Danemarca, devine crucială.

Calculele sunt extrem de simple: dacă Stuttgart nu învinge pe Molde, Steaua este calificată, indiferent de rezultatul cu FC Copenhaga. În măsura în care norvegienii nu vor reuși o surpriză în duelul cu nemții, roș-albaștrii au nevoie de cel puțin un punct la Copenhaga (o victorie i-ar aduce calificarea de pe locul 1 în grupă). Mai mult, formația din Ghencea are și varianta să piardă, dar la un singur gol diferență, dar scorul să nu fie 1-0 (atât a fost și în tur, iar următorul criteriu de departajare în caz de egalitate e golaverajul: danezii au un golaveraj superior, după dezastrul Stelei cu Stuttgart).

Publicat: 22 11. 2012, 23:59
Actualizat: 23 11. 2012, 00:08