Spion pentru Pustai. Pandurii au acces la una dintre cele mai performante platforme de scouting și analiză din lume

Gorjenii au plătit 6.000 de euro pentru a avea acces la una dintre cele mai performante platforme de scouting și analiză din fotbalul mondial

Pandurii nu au trimis niciun reprezentant să monitorizeze primul adversar din grupele Europa League: Dnepr
Pandurii – Dnepr are loc joi, de la ora 20:00, în direct la PRO TV

Pandurii Târgu Jiu a trecut peste hopul Dinamo în Liga I (2-1) și se pregătește temeinic de debutul în grupele Europa League. Gorjenii își spionează adversarii din grupe cu unul dintre cele mai moderne sisteme de scouting din lume.

Astfel, conducătorii clubului s-au abonat la Platforma Whyscout, pentru care plătesc aproximativ 6.000 de euro pe sezon. Prin acest sistem de monitorizare, Cristi Pustai poate urmări orice meci dorește din Europa sau America de Sud. În plus, poate monitoriza orice jucător pe care ar putea să-l transfere la Târgu Jiu. Whyscout este compania italiană care se ocupă de analiză, scouting și informații despre transferuri. La serviciile sistemului de analiză și scouting au apelat 300 de cluburi, 15 federații naționale și peste 150 de agenți. Prin această metodă,  tehnicianul gorjenilor știe tot ce se întâmplă la adeversarii din Europa League. „Nu am trimis pe nimeni să-i observe pe cei de la Dnepr. Avem un sistem modern prin care obținem informații”, a declarat președintele Pandurilor, Eugen Pârvulescu.  

Șase ani fără eșec!
Pandurii Târgu Jiu a reușit vineri seara să câștige din nou cu Dinamo (2-1) și să-și mențină invincibilitatea pe teren propiu în fața roș-albilor. Victoria obținută împotriva dinamoviștilor le-a asigurat un moral bun gorjenilor înaintea debutului în grupele Europa League. Ei vor juca joi pe Cluj Arena împotriva ucraienilor de la Dnepr (ora 20:00, ProTV). „Această victorie ne ajută ca moral pentru meciul de joi din Europa League. Sper că Pustai a văzut ce nu a mers în jocul echipei. Vom debuta cu victorie în grupe la Cluj”, a spus Marin Condescu la finalul jocului cu Dinamo.

Dnepr, victorie la limită
Dnepr, primul adversar al Pandurilor în grupa E a Europa League, s-a impus greu acasă în meciul cu Tavria Simferopol (1-0), prin golul marcat de Yevhen Seleznyov (71). Juande Ramos a încercat să-și odihnească vedetele pentru meciul cu Pandurii, însă evoluția oaspeților l-a obligat pe tehnician să-i trimită  în teren pe Konopljanka și Zozulja, în repriza a doua, pentru a rezolva problema învingătoarei. Dnepr: Boyko – Mandzyuk, Mazuch, Ceberjacko, Strinic (Konopljanka ”63) – Kankava, Kobakhidze (Zozulja ”46) – Gama, Nascimento, Politylo (Kravcenko ”42) – Seleznyov.

Dacă am ajuns în grupele Europa League, înseamnă că avem valoare. Bineînțeles că plecăm cu a doua șansă în grupe, dar vă asigur că vom face câteva surprize
Eric de Oliveira, mijlocaș Pandurii

Am bătut Dinamo, dar nu sunt foarte mulțumit. Mă așteptam la o mai bună viteză, la o mobilitate mai mare. Urmează partida cu Dnepr și avem ceva probleme de lot
Cristi Pustai, antrenor Pandurii

Publicat: 16 09. 2013, 03:00
Actualizat: 16 09. 2013, 03:00