Sandu și Oprescu se vor întâlni săptămânal pentru organizarea EL:** „Național Arena are nevoie de un număr mare de lucrări”

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, și Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, vor avea întâlniri de lucru săptămânale pentru o „organizare perfectă” a finalei Ligii Europa găzduită de Arena Națională la 9 mai 2012.

Comitetul Executiv al FRF a fost informat luni despre situația lucrărilor care mai sunt de efectuat în vederea organizării finalei.

„S-a prezentat o informare cu privire la organizarea finalei UEFA Europa League, din data de 9 mai 2012. În condițiile existenței unui mare număr de lucrări, care se impun a fi efectuate la Arena Națională, gazda finalei, până în luna aprilie a anului viitor, s-a subliniat necesitatea unor întâlniri, la început bilunare, iar în apropierea evenimentului săptămânale, între președintele FRF, domnul Mircea Sandu, și Primarul General al Capitalei, dr. Sorin Oprescu. Scopul acestor întâlniri de lucru va fi acela de a asigura o colaborare strânsă între FRF și Primăria Generală a Bucureștiului și, implicit, o organizare perfectă a finalei, Comitetul Executiv al FRF urmând să fie informat în acest sens”
, se arată într-un comunicat de presă publicat, luni, pe site-ul oficial al FRF.

În cadrul aceleiași ședințe, Comitetul Executiv a respins propunerea firmei Sport Evolution Group privind cesionarea drepturilor comerciale ale FRF pentru perioada 2012-2014. Membrii Comitetului Executiv au decis ca FRF să negocieze drepturile comerciale prin licitație, conform unui caiet de sarcini.
Mediafax

Publicat: 12 12. 2011, 17:31
Actualizat: 12 12. 2011, 17:34