Să vină „Regina”!** Steaua e gata de noi partide MAGICE: ce cotă au roș-albaștrii să câștige trofeul. Românii se pot îmbogăți dacă Chelsea e eliminată

Steaua a reușit o minune, aseară, pe Național Arena, și a obținut o calificare istorică, după un meci pe care Rusescu&Co l-au câștigat cu sufletul. Performanța roș-albaștrilor a făcut înconjurul lumii, presa de pretutindeni salutând victoria formației lui Reghecampf. Chiar și olandezii au recunoscut, fair-play, că Steaua a meritat să se califice.

Miracolul din partida cu Ajax i-a determinat și pe bookmakeri să își reconsidere poziția, dar doar parțial. Astfel, dacă înainte de turul partidelor din 16-imile Europa League, aceștia îi acordau Stelei o cotă de 201/1 la câștigarea trofeului, cota s-a micșorat acum până la doar 67.

Chiar și așa, roș-albaștrii sunt cotați cu cele mai mici șanse la adjudecarea finalei de pe Amsterdam Arena, în stabilirea acestui lucru contând, fără doar și poate, faptul că în optimile de finală fotbaliștii din Ghencea vor da piept cu „Regina Europei”, Chelsea. De altfel, formația lui Benitez este considerată, în acest moment, principala favorită la cununa cu lauri, aceasta fiind secondată de Tottenham Hotspur și Benfica.

În ceea ce privește strict meciul tur, de la București, o victorie a Stelei este cotată cu 4/1, în timp ce o remiză va fi remunerată cu de 3,4 ori suma pariată. Cei care mizează pe o victorie a lui Chelsea vor primi doar de 1,8 suma pariată.

Mai jos îți prezentăm cotele avute de cele 32 de formații calificate în 16-imile Europa League

Publicat: 22 02. 2013, 17:25
Actualizat: 22 02. 2013, 17:31